Guvernul vrea prelungirea schemei de plafonare a prețurilor la alimente de bază și extinderea listei de produse, anunță premierul Ciolacu

Comert, alimente, piata, supermarket, rafturii Sursa foto: Pixabay

Ministerul Agriculturii ar urma să vină săptămâna viitoare cu o propunere privind prelungirea schemei de plafonare a prețurilor la alimente de bază, simultan cu extinderea listei de produse, în contextul în care premierul Marcel Ciolacu a anunțat azi la începutul ședinței de guvern că îi va cere acest lucru ministrului Agriculturii.

“Vreau să îi fac o solicitare ministrului Agriculturii Florin Barbu – aș dori ca săptămâna viitoare să vină cu propunerea despre modalitatea de prelungire a schemei de plafonare a prețurilor la alimentele de bază, simultan cu extinderea listei de produse, ținând cont că vin sărbătorile de iarnă. La aceste sortimente de bază, peste 90% sunt produse românești. Cred că este o decizie legitimă, așteptată de populație și una care va susține producătorii români”, a spus Ciolacu.

Reamintim că la 1 august 2023 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului care stabilește măsuri temporare de combatere a creșterii excesive a prețurilor la 14 grupe de alimente de bază: pâine, lapte, brânză, iaurt, făină, mălai, ouă, ulei de floarea-soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeți vrac și zahăr.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Cotele de adaos comercial pentru  cele 14 grupe de produse alimentare au fost limitate pentru o perioadă de 3 luni, ordonanţa de urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază fiind aprobată de Guvern în data de 30 iunie 2023.

Ciolacu a legat măsura și de noile cifre privind inflația și a mai spus că România va avea la finalul anului inflație de o singură cifră. Declarația vine în contextul în care Institutul Național de Statistică a anunțat ai că rata anuală a inflației a scăzut la 8,8% în septembrie. 

“Inflația pe luna septembrie a scăzut la 8,8%. Asta arată că măsurile de plafonare a prețurilor la alimentele de bază produc efectele dorite și sunt convins că direcția aceasta va continua și vom avea, la finalul anului, o inflație cât mai mică, cu o singură cifră”, a spus Ciolacu.

Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2023 comparativ cu luna septembrie 2022 este 8,8%, arată datele publicate azi de Institutul Național de Statistică. Rata anuală a inflaţiei rămăsese la nivelul de 9,4% în august, același comparativ cu luna iulie.

Cele mai mari majorări, în perioada septembrie 2023 – septembrie 2022, au fost înregistrate la servicii (12,10%), în vreme ce prețurile mărfurilor alimentare au crescut cu 10,36%, iar cele ale mărfurilor nealimentare cu 6,68%. Inflația la alimente a înregistrat scăderi în septembrie, în timp ce procentul pentru servicii e mai mare. În august, alimentele erau cu 11,88% mai scumpe decât anul trecut, mărfurile nealimentare erau mai scumpe cu 6,98%, iar serviciile cu 11,72%, față de august 2022. Amintim că guvernul a plafonat adaosul comercial la unele alimente de bază începând cu data de 1 august.

Potrivit actualelor evaluări ale BNR, anunțate după cea mai recentă ședință de politică monetară, rata anuală a inflației va continua să scadă până la finele anului curent în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu (august 2023), în principal sub influența efectelor de bază și a corecțiilor descendente ale cotațiilor unor mărfuri, precum și în condițiile recoltei bogate pe plan intern și ale plafonării temporare a adaosului comercial la produse alimentare de bază.

 

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: