Hidroelectrica scoate la licitație retehnologizarea centralei Vidraru, contract de 150 de milioane de euro

vidraru_2

Hidroelectrica a scos la licitatie în SICAP contractul pentru retehnologizarea „la cheie” a centralei Vidraru, de pe Argeș, una dintre cele mai mari hidrocentrale din țară (220 MW –  putere instalată), la un cost estimat de 145 de milioane de euro, echivalent în lei. Lucrările presupun înlocuire de echipamente, montaj, lucrări de construcții aferente și noi sisteme de comandă.

Dată fiind complexitatea lucrărilor de efectuat, compania face o selecție riguroasă a firmelor interesate să preia contractul. Astfel, trebuie să fie dintre firmele cu măcar 80 de milioane de euro cifră de afaceri medie anuală, în ultimii trei ani, și să facă dovada că a mai instalat turbine de un anumit tip. Mai mult, va fi o dublă selecție. Astfel, în 29 mai se vor desface ofertele inițiale de participare. Hidroelectrica, dintre acestea, alege pe cele conforme, apoi, în 28 iunie, se desfac ofertele angajante.

Este de precizat că această procedură este reluată acum pentru a cincea oară, din 2016 până în prezent, precedentele patru eșuând din cauza neconformității ofertelor primite. Între timp hidrocentrala a continuat să se deterioreze. Această unitate este importantă pentru tot Sistemul Energetic Național, întrucât participă la reglajul putere-frecvență, asigurând totodată servicii de sistem.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Proiectul „Retehnologizarea AHE Vidraru” implică, în principal, realizarea: a) lucrărilor de montaj pentru întreg ansamblul de echipamente mecanice și electrice aferente uvrajelor amenajării, precum și integrarea instalațiilor deja modernizate, inclusiv realizarea lucrărilor de construcții necesare ca urmare a înlocuirii / reabilitării echipamentelor; b) lucrărilor de construcții și instalații aferente construcțiilor hidrotehnice existente (baraj, derivație sub presiune, centrală, bloc tehnic) în vederea consolidării acestora în conformitate cu normativele de construcții în vigoare, lucrări de reparații ale structurii de rezistență, construire depozit pentru deșeuri și materiale refolosibile; c) unui sistem automat de comandă – control al funcţionării echipamentelor și instalațiilor de la toate obiectele amenajării care să permită, pe lângă comenzile locale, conducerea întregului proces de producere a energiei electrice şi a serviciilor de sistem de la distanţă, fără personal permanent de exploatare în subteran centrală; d) lucrărilor de arhitectură în Centrală (refacere pardoseli și finisaje în spațiile tehnologice, recompartimentări spații) și Blocul tehnic (amenajare cameră de comandă); e) serviciilor de evaluare a stării tehnice a instalațiilor, proiectare și inginerie pentru fiecare dintre unitățile tehnice funcționale ce fac parte din obiectivul de investiții, cu scopul finalizării unui întreg care să confirme indicatorii tehnico-economici aprobați ai investiției; f) activităților de project management constând în coordonarea lucrărilor, serviciilor, activităților de achiziție/fabricare/procurare, livrare, testare, verificare, punere în funcțiune în vederea realizării unui Proiect de retehnologizare „la cheie””, este descrierea licitației.

Ofertele vor fi departajate în funcție de preț, de randamentul mediu garantat al turbinei, al generatorului, precum și de banda de putere garantată cu care vine firma interesată să câștige contractul.

Hidrocentrala Vidraru, pusă în funcțiune pe 9 decembrie 1966, utilizează potențialul hidroenergetic al Argeșului pe un sector de 28 km lungime, între Cumpăna și Oiești, valorificând o cădere totală de apă de 324 metri. Lacul de acumulare are un volum total de 465 milioane mc, din care 320 milioane mc reprezintă volumul util. Barajul Vidraru a fost, la momentul inaugurării, al cincilea în Europa și al nouălea în lume între construcțiile similare. Amenajarea asigură o producție anuală de energie electrică de circa 400 GWh, într-un an hidrologic mediu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: