Constructorul britanic de automobile de lux Bentley Motors Ltd a reuşit să evite atât de bine criza semiconductorilor şi închiderile de uzine încât în primele şase luni din 2021 compania a înregistrat rezultate superioare oricărui an complet din istoria sa de 102 de ani, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.
În primul semestru al acestui an, Bentley a realizat un profit net de 178 milioane de euro, depăşind precedentul record pentru profitul net înregistrat pe parcursul unui an, 170 milioane de euro, în 2014. De asemenea, veniturile Bentley în primele şase luni ale acestui an au urcat la 1,32 miliarde de euro, depăşind nivelul înregistrat înainte de pandemie, 834,8 milioane euro în 2019.
“Beneficiem de o creştere la nivel de sector pe care o estimăm la 25% dar care în realitate ar putea fi mai apropiată de 40% în ritm anual. La finele fiecărei luni avem mai multe comenzi decât la începutul lunii, în pofida faptului că am majorat ritmul vânzărilor. Aşa că suntem într-o situaţie destul de bună”, a declarat directorul general de la Bentley, Adrian Hallmark.
Numărul de automobile livrate de Bentley la nivel mondial în primul semestru din 2021 a crescut cu 50% comparativ cu nivelul pre-Covid, cu 7.199 de vehicule vândute, comparativ cu 4.785 unităţi în 2019. Constructorul britanic va lansa nouă modele în acest an, inclusiv două hibride Bentayga Hybrid şi Flying Spur Hybrid. În plus, vânzările de automobile Bentley second hand au crescut şi ele cu 150% în perioada ianuarie-mai anul curent.
Analiştii sunt de părere că, spre deosebire de alţi producători de automobile de lux precum Porsche sau Lamborghini, Bentley a profitat de faptul că noile sale modele Bentayga şi Flying Spur au patru uşi, o caracteristică care le face să fie favoritele cumpărătorilor chinezi bogaţi care preferă să utilizeze un şofer personal.
Pe lângă boom-ul înregistrat de întregul sector global al produselor de lux, Adrian Hallmark a apreciat că succesul Bentley se datorează şi măsurilor interne de restructurare, după ce în luna iunie 2020, Bentley a restructurat aproape 25% din forţa sa de muncă.
“Am luat unele decizii dificile. Am redus costurile şi forţa de muncă şi am făcut-o în mod decisiv”, a spus Hallmark.
În primele şase luni ale acestui an, fiecare dintre cele trei linii de modele Bentley a contribuit la creşterea semnificativă a vânzărilor. SUV-ul Bentayga a vândut 2.767 de unităţi, modelul Continental GT cu două uşi a vândut 2.318 unităţi iar sedanul Continental GT a vândut 2.063 de unităţi. Însă potrivit lui Adrian Hallmark, lansarea modelului Flying Spur cu noul său motor V8 pe piaţa din China, cea mai importantă zonă de vânzări pentru Bentley, a fost responsabilă pentru 29% din vânzările globale ale acestui model.
Pentru ca succesul Bentley să continue cele mai importante vor fi modelele hibride. Aceste modele constituie coloana vertebrală a planului “Beyond100” al Bentley vizând oferirea de vehicule hibride de tip plug-in sau electrice în 2026 pentru ca din 2030 să ofere numai vehicule electrice.