Încrederea investitorilor în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani

digitalizare calcule bursa bani dreamstime

Încrederea investitorilor în zona euro s-a îmbunătăţit în aprilie, pentru a şasea lună consecutiv, ajungând la cel mai ridicat nivel începând din februarie 2022, iar Germania rămâne o povară, chiar dacă “arată semne de viaţă”, conform rezultatelor unui studiu publicat luni, transmit DPA şi Reuters, conform Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Indicele Sentix pentru zona euro a urcat la minus 5,9 puncte în aprilie, de la minus 10,5 puncte luna precedentă, cel mai ridicat nivel din februarie 2022, în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la minus 8,5 puncte. Datele Sentix includ răspunsurile a 1.201 de investitori. Studiul a fost realizat în perioada 4-6 aprilie.

“Va fi în cele din urmă o redresare economică susţinută? Cel puţin revenirea economiei în zona euro şi pe plan global continuă. Indicatorii economice semnalează o stabilizare şi la nivel internaţional”, se arată într-un comunicat al Sentix.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Conform Sentix, în Germania aşteptările s-au îmbunătăţit, ajungând la cel mai ridicat nivel din februarie 2022, dar cea mai mare economie europeană “rămâne copilul problemă dintre marile state industrializate”.

Subindicele privind viitoarele aşteptări în zona euro a urcat la cinci puncte în aprilie, de la minus 2,3 puncte luna precedentă, a şaptea lună de creştere consecutivă şi cel mai ridicat nivel începând din februarie 2022.

De asemenea, subindicele privind actuala situaţie în zona euro a urcat la minus 16,3 puncte în aprilie, de la minus 18,5 puncte luna precedentă, a şasea lună de creştere consecutivă.

Investitorii cred că BCE acţionează acum mult prea restrictiv şi se aşteaptă la o relaxare a politicii monetare, chiar dacă redresarea economiei este moderată.

Zona euro a evitat recesiunea la finalul anului trecut, iar economiştii se aşteaptă la un avans de doar 0,1% în primul trimestru, iar pe ansamblul anului la o creştere de 0,5%.