Indicele global al preţurilor produselor alimentare a revenit pe creştere în luna martie

alimente mâncare hrană Foto: Pixabay

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a revenit pe creştere în luna martie, după ce în februarie coborâseră la minimul ultimilor trei ani, ca urmare a scumpirii uleiurilor vegetale, cărnii şi lactatelor, a anunţat, vineri, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În luna martie a acestui an, acest indice s-a situat la o medie de 118,3 puncte, în creştere faţă de nivelul de 117 puncte înregistrat în luna februarie. Potrivit FAO este vorba de prima creştere înregistrată în ultimele şapte luni.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Preţurile internaţionale la alimente au scăzut semnificativ după nivelul record atins în luna martie 2022, la începutul invaziei ruseşti în Ucraina, ambele state fiind mari exportatori mondiali de produse agricole.

Creşterea din luna martie a fost stimulată în primul rând de un avans de 8% al preţurilor la uleiuri vegetale, în condiţiile în care toate soiurile importante de ulei au înregistrat creşteri de preţuri. Preţurile produselor lactate au crescut cu 2,9% în luna martie, aceasta fiind a şasea lună consecutivă de creştere, impulsionate de creşterile de preţuri la brânză şi unt. O creştere mai modestă, de 1,7%, a fost înregistrată la preţul cărnii, susţine FAO, creştere care reflectă preţurile mai mari la carnea de pasăre, porc şi vită.

Aceste creşteri au fost contrabalansate parţial de o scădere cu 2,6% a preţurilor la cereale şi un declin de 5,4% al preţurilor la zahăr. Potrivit FAO, scăderea preţurilor la cereale s-a datorat în primul rând declinului preţurilor la grâu, pe fondul concurenţei puternice la export şi al deciziei Chinei de a anula anumite achiziţii. În contrast, preţurile la porumb au crescut în luna martie, parţial din cauza problemelor logistice din Ucraina.

Separat, FAO a dat, vineri, publicităţii un nou raport cu privire la cererea şi oferta de cereale. FAO şi-a îmbunătăţit estimările privind producţia mondială de cereale în sezonul 2023/24, până la 2,841 miliarde de tone, pe fondul aşteptărilor referitoare la producţii mai mari de porumb şi orez.

Tot vineri, FAO şi-a ajustat estimările privind producţia mondială de grâu, în 2024, până la 796 milioane de tone, de la 797 milioane de tone cât estima luna trecută, pe fondul diminuării estimărilor referitoare la recoltele de grâu din UE şi Marea Britanie din cauza condiţiilor secetoase din unele zone.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: