Inflaţia în Uniunea Europeană şi în România a continuat să scadă în luna ianuarie / România este pe locul 19 în UE, cu o inflație de 13,4%

calcul preturi inflatie Foto: © Tero Vesalainen / Dreamstime.com

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna ianuarie până la 10%, de la 10,4% în luna decembrie, însă România se numără printre cele 12 ţări membre unde indicele preţurilor de consum a înregistrat o creştere de două cifre de la o lună la alta, arată datele publicate, joi, de Eurostat.

În luna ianuarie, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost Ungaria (26,2%), Letonia (21,4%) şi Cehia (19,1%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Luxemburg (5,8%), Spania (5,9%) şi Cipru (6,8%).

Comparativ cu luna decembrie 2022, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 18 state membre, inclusiv în România de la 14,1% până 13,4%, şi a crescut în nouă state.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În zona euro, rata anuală a inflaţiei a scăzut de la 9,2% în luna decembrie, până la 8,6% în luna ianuarie.

Este a treia lună consecutivă de scădere a inflaţiei în zona euro. Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor a venit din partea preţurilor la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări care au crescut cu 2,94 puncte procentuale, urmate de preţurile la energie, care au crescut cu 2,17 puncte procentuale, şi preţurile la servicii care au înregistrat un avans de 1,8 puncte procentuale.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunțat anterior că rata anuală a inflaţiei a scăzut la 15,1% în ianuarie 2023, de la 16,4% în decembrie 2022, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 22,47%, cele nealimentare cu 11,88%, iar serviciile cu 10,27%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit descendent la 7% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 4,2% pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate săptămâna trecută de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Comparativ, în luna noiembrie 2022, BNR estima o inflaţie de 11,2% pentru finalul anului 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: