Înmatriculări auto în România au crescut cu 23% în primul semestru al acestui an/ Autoturismele ecologice au ajuns la o cotă de piață de 20% din înmatriculările noi/ Dacia, Ford, Toyota, topul celor mai populare mărci auto în România

masini electrice statie incarcare Sursa Foto: Pexels

Numărul autoturismelor noi înmatriculate în România, în primul semestru al acestui an, a crescut cu 23,2% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, un salt spectaculos fiind consemnat de autoturismele ecologice, care au ajuns la o cotă de piaţă de 20,4%, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), scrie Agerpres.

Conform statisticii, în perioada analizată, în piaţa naţională, topul primelor zece mărci, autoturisme şi autovehicule comerciale, este condus de Dacia (16.434 unităţi), urmată de Ford (6.139 unităţi), Toyota (5.050 unităţi), Hyundai (4.630 unităţi), Renault (4.550 unităţi), Volkswagen (4.220 unităţi), Skoda (3.962 unităţi), Mercedes Benz (3.556 unităţi), Peugeot (2.090 unităţi) şi Kia (1.379 unităţi).

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în intervalul ianuarie – iunie 2022, motorizările pe benzină înregistrează o creştere de 24,5% faţă de perioada similară din 2021, până la o pondere de 65,1%, iar autoturismele echipate cu motoare diesel au consemnat o scădere de 26,4% şi deţin o cotă de 14,5% din total.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În acelaşi timp, înmatriculările de autoturisme “electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), au consemnat o creştere de 122,7%, realizând o cotă de piaţă de 20,4%.

Astfel, ca şi în anul 2021, când, deşi s-a înregistrat o scădere a achiziţiilor de autoturisme în general, cele „verzi” au performat, în anul 2022, este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+411,7%) şi a celor plug-in hybrid (+119,3%).

Raportat la perioada de referinţă, la vârful clasamentului, primele cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Dacia Spring – cu 2.385 de unităţi, Tesla Model (3.279 unităţi), cu o creştere de 19 ori faţă de 2021, Hyundai Kona (233 unităţi, +356,9%), Volkswagen e-UP! (209 unităţi, +39,3%) şi Renault Zoe (135 de unităţi, +84,9%).

Referitor la autoturismele Plug-in, prima în top este Ford Kuga, cu 208 unităţi (+252,5% de la an la an), urmată de Mercedes Benz GLE – cu 143 unităţi (+138,3%), Hyundai Tucson – cu 121 unităţi (+611,8%), Renault Captur – cu 119 unităţi (+11,2%) şi Mercedes Benz GLC – cu 115 unităţi (+51,3%).

De asemenea, autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota Corolla, cu 1.203 unităţi, în creştere cu 30,3% faţă de 2021, urmată de Toyota C-HR – cu 987 unităţi (+14,2%) şi Toyota RAV4 – cu 763 unităţi (+23,7%).

Pe segmentul vehiculelor comerciale uşoare şi minibus se consemnează o scădere de 14,2%, în primul semestrul al anului în curs faţă de intervalul similar din 2021, iar cele vehiculele grele şi autobuzele numărul înmatriculărilor s-a majorat cu 5,5%.

„Încă de la lansarea de către Comisia Europeană a programului „Fit for 55″, Asociaţia noastră a militat pentru o analiză detaliată şi o înţelegere profundă a schimbărilor majore cerute de acest program. Între timp, prin votul din Parlamentul Europei şi al Consiliului European, programul CE a devenit lege şi va fi aplicat pe întreg teritoriul UE. APIA îşi propune un dialog serios cu Guvernul României pentru a stabili de urgenţă cele mai bune măsuri şi etape necesare evoluţiilor implicate până în 2035, când vom avea vânzarea de automobile noi cu emisii zero. În acest sens, APIA a avansat deja o serie de iniţiative care să contribuie serios la evoluţia spre electromobilitate a pieţei româneşti. Noi credem că realizarea unui program/calendar naţional care să facă trecerea la electromobilitate într-un mod transparent, etapizat, ţinând cont de nevoile şi posibilităţile consumatorului de automobil, este fundamental pentru ţinta asumată pentru 2035″, a spus Vardie.

După primele şase luni ale anului 2022, se observă o evoluţie mixtă a segmentelor în care sunt încadrate autoturismele, după cum urmează: Clasa A (+218,8%), Clasa B (+0,2%), Clasa C (+19,3%), Clasa D (+13,4%), Clasa E (-16,4%), Clasa F (-3,0%), SUV (+25,3%), MPV (+168,2%) şi Clasa Sport (+28,9%), raportat la perioada similară din anul anterior.

Analiza evoluţiei autoturismelor cu tracţiune integrală (4×4) relevă faptul că, după primele şase luni ale acestui an, acestea deţin o cotă de piaţă de 20,6%, corespunzătoare unui volum total de 11.953 de unităţi, în creştere cu 1,7% faţă de anul 2021, când se înregistrau 11.749 de unităţi.

Potrivit sursei citate, în funcţie de tipul proprietarului, cele mai multe achiziţii de autoturisme în iunie 2022 au fost realizate de către persoanele juridice, care acoperă 56% din totalul achiziţiilor de autoturisme. La şase luni, persoanele juridice acoperă o pondere de 60%, iar diferenţa de 40% le revine persoanelor fizice.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: