INS: Unităţile procesatoare au colectat cu 13,6% mai mult lapte de vacă, în primele patru luni/ Importurile de lapte brut, scădere de 38,8%

lapte, lactate Sursa foto:Pixabay

Unităţile procesatoare din România au colectat, în primele patru luni, o cantitate de 393.325 tone de lapte de vacă, în creştere cu 13,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2023, creşterea cea mai mare de producţie a fost înregistrată la smântână de consum (+0,6%). În schimb, producţia de unt a avut cea mai mare scădere (-10,9%).

Totodată, cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a scăzut cu 38,8% în primele patru luni ale acestui an, faţă de acelaşi interval al anului trecut.

În luna aprilie 2023, comparativ cu luna precedentă, cantitatea de lapte de vacă colectată de unităţile procesatoare a scăzut cu 1,4%. Producţia de lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut, lapte bătut şi alte produse lactate similare) a înregistrat cea mai mare scădere (-15%). Producţia de brânzeturi a crescut cu 1,2%.

Cantitatea de lapte brut importată de către unităţile procesatoare a scăzut în luna aprilie 2023 faţă de luna precedentă cu 35,7%.

Sursa foto:Pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *