Înscrierile pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice încep din 19 mai și sunt la date diferite pentru fiecare regiune/ Bugetul poate asigura finanţarea pentru 75.000 de gospodării

casa panouri solare fotovoltaice Sursă foto:Pixabay

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunţat, luni, că, din 19 mai, încep înscrierile pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice, iar acestea vor fi făcute treptat pentru fiecare regiune în parte. Ministrul a mai spus că bugetul alocat este de două miliarde de lei putând asigura finanţarea pentru 75.000 de gospodării.

“Pe data de 19 mai începe pentru prima euroregiune acest program. Am spus de mai multe ori avem un buget fără precedent, un buget de 2 miliarde de lei pentru acest program, un buget care ne permite în primă fază alocarea a cel puţin 75.000 de finanţări pentru 75.000 de gospodării, după care, anul acesta, pentru prima dată, asigurăm finanţare pentru asociaţiile, ONG-urile, asociaţiile şi fundaţiile care prestează servicii sociale. De asemenea, parohiile vor putea aplica pentru câte un sistem fotovoltaic. Până acum, nici parohiile nu erau incluse în nicio formă de finanţare. Am decis să deschidem aplicaţia pentru euroregiuni pentru a reduce presiunea pe sistemul informatic. Am alocat trei zile lucrătoare pentru fiecare euroregiune. În zilele nelucrătoare, platforma va fi închisă. Dacă în prima zi nu se termină fondurile, urmează încărcarea cererilor documentelor în platformă în următoarea zi lucrătoare. Am aşezat regiunile de dezvoltare în ordine alfabetică. Vom începe cu Bucureşti-Ilfov, iar bugetul este alocat pe fiecare euroregiune, proporţional cu numărul de case unifamiliale intabulate în euroregiunea respectivă din totalul de 3 milioane de astfel de imobile intabulate în România”, a mai precizat Tánczos Barna.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Ministrul Mediului a precizat că acest program este un digitalizat complet.

“Sper ca cetăţenii să vadă într-adevăr un program care înseamnă foarte puţine documente, digitalizat complet. Nu se trimit hârtii, nu se trimit dosare la Bucureşti, totul se încarcă online, într-o platformă administrată de Administraţia Fondului pentru Mediu. Prin această simplificare şi digitalizare reducem birocraţia, fără doar şi poate. Ne aflăm deja în perioada de implementare a programului pentru că pe 2 mai a început înscrierea companiilor care vor instala panourile fotovoltaice, acele companii, care în prealabil trebuie să obţină documentele şi certificatele de la ANRE. În momentul de faţă sunt peste 250 de companii deja înscrise în program şi mai sunt câteva sute care aşteaptă la ANRE emiterea documentelor. Interesul din partea companiilor este unul uriaş. Acest lucru este un lucru bun, pozitiv pentru că cetăţenii vor avea posibilitatea să aleagă dintre mai multe companii, mai multe oferte, oferte care după aceea se transformă în contracte semnate cu beneficiarii.”, a precizat ministrul Mediului.

El a precizat că faţă de anii trecuţi nu mai este nevoie de liste preliminare din partea instalatorilor.

“Foarte importantă o altă modificare faţă de anii trecuţi. Nu este nevoie de liste preliminare din partea instalatorilor. Am auzit că în continuare există companii care fac liste. Există în continuare potenţiali beneficiari care se înscriu la companii pe anumite liste. Nu este nevoie de asemenea liste pentru a participa în program. (…) În momentul în care persoana fizică introduce datele şi primeşte confirmarea din partea sistemului că da, aplicaţia a fost încărcată şi este finanţabil, după aceea are posibilitatea să aleagă instalatorul. Într-adevăr, în anii trecuţi, instalatorii făceau listele, le încărcau în sistem, de fapt, duceau dosarele la Bucureşti, stabileau ordinea pe listă în funcţie de criteriile personale, nu ştiu pe ce criterii făceau aceste companii ordinea, cine este primul, cine este ultimul, cine intră, cine nu intră. Am eliminat această posibilitate. A fost o soluţie incorectă pentru cetăţeni, am eliminat-o”, a mai afirmat ministrul Mediului.

El a mai completat că fiecare persoană poate încărca documentele cerute în platforma electronică din momentul deschiderii aplicaţiei.

“Fiecare potenţial beneficiar are posibilitatea să încarce cele patru documente în platforma electronică imediat în momentul, în secunda deschiderii aplicaţiei, după care, în cazul în care aplicaţia a trecut de acest filtru şi este printre cele finanţabile poate să aleagă între 5-10-20 de oferte care vin din partea companiilor care în regiunea respectivă, judeţul respectiv, în oraşul, în satul respectiv instalează astfel de sisteme fotovoltaice. Este puţin probabil ca o companie care face o listă de 500-1000 de potenţiali beneficiari să fie capabilă să încarce în aceeaşi secundă, în momentul deschiderii casei, toate cele 500 de aplicaţii concomitent, motiv pentru care le recomand potenţialilor beneficiari să exploateze la maxim această reducere la nivel de birocraţie, să folosească aplicaţia pentru că este foarte simplă”, a mai afirmat ministrul Mediului.

De asemenea, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, a explicat şi care sunt paşii ce trebuie urmaţi de fiecare cetăţean pentru înscrierea în program.

“Din data de 19 mai cetăţenii vor putea să se înscrie personal în platformă. Trebuie să se înscrie doar cu o adresă de e-mail. În cazul în care mai au conturi la AFM pentru alte programe aplicaţia va recunoaşte contul respectiv după adresa de e-mail şi va primi după validare un e-mail în care i se spune că a fost încărcată solicitarea şi are un număr unic de înregistrare. Dacă nu are cont creat îşi introduce adresa de e-mail, aplicaţi va recunoaşte că nu are un cont şi va primi pe adresa de e-mail validarea dosarului înscris şi parola pentru contul nou creat. (…) La înscriere au nevoie de cartea de identitate care trebuie să fie valabilă, au nevoie de extrasul de carte funciară şi de documentele care atestă că nu au datorii la taxe şi impozite locale şi la bugetul de stat. (…) După ce se termină perioada de înscriere a persoanelor fizice au la dispoziţie 90 de zile în care vom publica lista cu toate firmele validate de către AFM pentru a participa în cadrul acestui program şi în aceste 90 de zile cetăţenii îşi pot alege oricare din acele companii”, a mai transmis preşedintele AFM.

Finanțarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiția suportării unei contribuții proprii a beneficiarului de 2.000 de lei, se arată într-un comunicat al Administrației Fondului pentru Mediu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: