Interes ridicat pentru construirea Centurii Craiova Sud. Şoseaua de 10 kilometri va trece pe lângă uzina Ford

centura craiova in prezent Centura Craiova în prezent Foto Memoriu tehnic

Compania de Drumuri a început evaluarea ofertelor pentru construirea Centurii Craiova Sud, şapte asocieri şi firme depunând oferte pentru contractul de 142 de milioane de lei. Varianta Craiova Sud va avea o lungime de 10 kilometri și va trece pe lângă uzina Ford.

Centura Craiova Sud va fi un drum clasic cu o singură bandă pe sens şi va asigura legătura între DN 6 Bucureşti – Craiova – Timişoara, DN 55 Craiova – Bechet şi DN 56 Craiova – Calafat. Traseul acoperă tranzitul prin sudul municipiului la mică distanţă de Uzina de Automobile Ford, iar prin nodul de la Cârcea şi DN 65 F se asigură legătura cu DN 65 Craiova – Piteşti şi viitorul Drum Expres DEx 12 Craiova – Piteşti.

Potrivit documentelor publicate în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP), sunt şapte oferte depuse, iar evaluarea se va face până la data de 29 iulie. Au depus oferte următoarele companii şi asocieri:

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
  1. Domarcons, ofertant unic;
  2. Rizzani ofertant unic;
  3. Asocierea IBB-HIB Romania (lider) – Obras Publicas y Regadios Spania – OPR Asfalt SRL Timișoara – IBB Haus-und Industriebau GmbH Germania;
  4. Asocierea Ozaltin Insaat Ticaret ve Sanayi A.S. Turcia (lider) – Visio Construction Works SRL București;
  5. Asocierea Kirlic Group SRL Giurgiu (lider) – D’Agostino Angelo Antonio Costruzioni Generali SRL Italia – Concordia Con. Strade SRL Argeș;
  6. Asocierea Strade Bauunternehmung (lider) Dolj – Hydrostroy AD Bulgaria;
  7. Asocierea Erpia SRL Dolj (lider) – Consorzio Stabile EBG Italia.

Durata contractului este de 15 luni, iar garanţia este cuprinsă între 5 şi 8 ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„În momentul de față, traficul de autovehicule din zona Calafat, Bechet și Drobeta Turnu Severin înspre Caracal – Alexandria – București se desfășoară prin municipiul Craiova, ceea ce duce la o aglomerare a orașului. Acest tranzit al Municipiului Craiova conduce la ambuteiaje, prelungirea timpilor deplasare, îngreunarea şi mai mult a traficul actual din Craiova şi creşterea gradului de poluare”, menţionează CNAIR.

Municipiul Craiova are o centură pe zona de Nord între Aeroportul Internaţional Craiova şi ieşirea spre Timişoara, dar şi un alt drum de legătură pe lângă fabrica de automobile, în Sud – Est între DN 6 şi DN 65.

Centura Craiova Sud este un proiect mai vechi, lansat pentru prima dată în 2011, iar Memoriul Tehnic are la bază un recensământ rutier din 2005 care estimează un trafic de aproximativ 15 000 de autovehicule pe zi în 2020, respectiv aproape 19.000 în 2025 (n.r valori de trafic care se califică pentru autostradă).

De aceea este surprinzătoare decizia CNAIR care a continuat proiectul în varianta cu o singură bandă pe sens.

Pentru a avea o centură inelară, municipiului Craiova îi lipseşte tronsonul de Vest, paralel cu Jiul care va asigura legătura între DN 56 Craiova – Calafat şi DN 6 ieşirea spre Târgu Jiu sau Timişoara.