Sursa Foto: World Wide Fund
Noua lege care plafonează prețul lemnului de foc pentru populație la 400 lei/metru cub nu numai că nu protejează oamenii simpli, dar omoară micile afaceri și stimulează creativitatea de tipul „ne descurcăm noi cumva”, se arată într-un comunicat World Wilde Fund.
Redăm mai jos investigația WWF:
”Pe tanti Maria am găsit-o la poartă. Stă pe băncuță, cu mâinile în poală, și se uită în zare cu o privire senină. Așteaptă pe cineva de la Corabia, care îi aduce pește proaspăt. Cu ilicul tricotat, mirosind a naftalină și atent închis la toți nasturii, are vocea blândă, făcută parcă să spună povești. A fost aproape patru decenii profesoară de istorie la școala locală din Grojdibodu, un sat de pe malul Dunării, în sudul județului Olt.
Și-a cumpărat lemne încă din vară, cum face orice gospodar. Puțini sunt cei pe care mijlocul toamnei îi găsește nepregătiți. „L-am luat cu 600. Ce chitanță, n-am văzut niciodată așa ceva. Fie îl aduce pădurarul prin sat, de la pădure, fie îl aduce de la Corabia. Vine cu remorca și o varsă în curte. Îmi spune cât costă și eu plătesc.”
Toți sătenii știu cât costă lemnul, dar prea puțini înțeleg ce cantitate trebuie să primească dacă plătesc cât li se cere. Pentru ei prețul este doar un număr, indiferent dacă este exprimat în metri cubi, metri steri sau kilograme/tone. Și sunt invariabil păcăliți de comercianți, care așază în așa fel lemnele în remorcă încât să încapă cât mai puține. Iar dacă cumpără lemnul la kilogram țeapa este asigurată, căci greutatea depinde de specie și de cât timp a stat lemnul după tăiere.
„În pădure, ei îți iau banii la metru cub, dar îți încarcă apoi lemnul la metru ster, care e mult mai mic. Totul e ochiometric. Dacă cumperi 8 metri steri, ai de fapt 5 metri cubi. Dar, dacă așază aiurea lemnele, nu ai nici 4 metri cubi în curte. Omul își ia țeapă. De unde să știe cât lemn e de fapt?”, explică Alexandru Ionescu, un economist școlit în București, care trăiește aici, în satul natal, și are câteva mori.
„Fiecare se descurcă acum cum poate”
Îi ajută pe oamenii din sat plafonarea prețului la lemnul de foc la 400 de lei/metru cub? Reuniune ad-hoc în mijlocul zilei la „Poiana lui Iocan” din jurul fântânii dezafectate de lângă primăria din Gârcov, la 30 de kilometri distanță de Grojdibodu. Cinci săteni, atotcunoscători ca și Moromete, dezbat subiectul.
„Ce ordonanță? La prețul ăsta, mâine mă duc și iau două tone”, spune nea Costel, îmbrăcat într-o salopetă de lucru care a văzut și zile mai bune. Sună la un depozit de lemne din zonă. „Alo, șefu, ai lemn de foc? Esență tare, fag. 700? Bine, trec pe la matale mai încolo”. Se bate pe burtă și râde. Vezi cât costă, de unde 400? Nu știe dacă e vorba de metri steri, cubi sau tone. Știe doar prețul.
Pentru săteni, legea plafonării lemnului de foc este ceva despre care au auzit doar la televizor, dar nu există în realitate. E pentru ei, la politicieni. Dacă au nevoie de lemn de foc, oamenii știu că trebuie să sune la unul din cele câteva depozite din zonă, aflate la marginea orașului Corabia.
Primul depozit care ne-a ieșit în cale este închis. Domnul Adrian i-a pus lacăt și a plecat la pescuit. Ziua dă la caras și seara la somn. Face un grătar, bea o bere și a lăsat de pază un câine slăbănog care nu știe dacă să latre sau să cerșească niște mâncare la gard. „Am lemn dar nu-l pot vinde, că nu am cum. L-am cumpărat cu 650 din zona Sibiului și mă obligă să-l vând cu 400. Așa că eu și alți prieteni am luat o pauză, așteptăm să vedem ce se mai întâmplă. Acum fiecare se descurcă cum poate”, spune el.
La vreun kilometru, domnul Cristi se pregătește să plece să își ia fetița de la școală. Vinde „cu acte” lemnul de fag și carpen cu 700 de lei (nu spune cum îl măsoară, ci doar cât costă). Îl aduce de la Albița, după Sibiu, de la 360 km distanță, de unde l-a cumpărat cu 600. Politicienii ăștia, spune el, ar trebui să se uite la ocolul silvic de stat, care alaltăieri a scos plop la licitație (adică o parcelă de pădure care poate fi tăiată) cu 470 de lei. Cum să îl vândă el în final cu 400, când ai atâtea costuri de exploatare și de transport? Cine acoperă diferența de cost? Ce, face muncă benevolă?
Aflăm din sat că în Grojdibodu e un depozit care vinde lemn de foc, de fag, cu 900 de lei și nu dă chitanță. Se aude activitate intensă în depozit încă de departe. Stavile de lemne, bormașina abia face față. Domnul Sandu taie lemnele, tanti le încarcă în remorcă. „Eu dau lemnul la 400, cu chitanță, că m-am înțeles cu furnizorii. Da’ e blocaj. Automat va dudui piața neagră”, spune el.
Unii antreprenori s-au orientat deja. Un fost comerciant de lemn, care a ieșit din business încă de anul trecut, ne explică. Unii rezolvă problema din pix și, în loc să vândă lemn de foc, vând lemn rotund. Problema e că aici TVA e de 19%, față de 5% cât e la lemnul de foc. Profitul comerciantului trebuie să fie același, așa că diferența o plătește tot săteanul, care îl cumpără cu 750 de lei. Alții dau două facturi, de 400 de lei pentru lemnul de foc și de 3-400 lei pentru prestări servicii, eventual de pe o altă firmă. Sau pur și simplu cer diferența de preț la negru.
Are tanti Maria așteptări de la noua lege? „Lasă, maică, că am trecut noi prin perioade mai grele.” Zâmbește știrb, arătându-și ultimii doi dinți de metal, și intră în curte. Patru căței micuți sar în jurul ei și aproape se împiedică. Îi ceartă blând. Ia de sub șopron un braț de lemne. Se mișcă cu grijă, căci o mână i-a fost frântă cu ani în urmă și o folosește cu greu. Intră încetișor în casă. Se lasă seara și trebuie să aprindă focul.”