Grupul german Dräxlmaier, prezent deja în Timișoara, va anunța în iunie o investiție care ridică la 200 de milioane de euro în următorii ani, a declarat într-un interviu pentru G4Media.ro primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
”Este o investiție majoră și ne bucurăm foarte mult că se va întâmpla în Timișoara. Și alte investiții vor urma, făcute de alte firme, mă contactează cel puțin o dată pe săptămână, în ultimele luni, m-au contactat firme mari. Nume cunoscute, care se gândesc să își deschidă o filială la Timișoara”, a mai spus Fritz.
Primarul Timișoarei a mai anunțat în interviul pentru G4Media.ro că și firma Continental intenționează să își extindă activitatea pe zona de cercetare, ”de testare, de exemplu a mașinilor autonome”
Alte declarații relevante din interviu
- Despre scandalul datoriilor regiei de termoficare Colterm, amendată recent cu 20 de milioane de euro din cauză că nu a achitizionat la timp certificatele verzi: Colterm din Timișoara este o companie care are enorm de multe, peste 300 de milioane de datorii, eu am început, de când am devenit primar, din prima lună, să plătesc credite din trecut, noi acum încă plătim un credit pentru certificatele din 2019.
- Anul trecut un certificat a costat 16 euro. Anul acesta prețul unui certificat deja a ajuns la 50 de euro. Deci s-a triplat, în 12 luni, acest preț. Asta înseamnă, pentru o companie ca și Colterm, diferența, între, să zicem, trei milioane de euro și 10 milioane de euro. E foarte greu, sau imposibil, pentru o companie să scoată, care oricum este îndatorată să scoată într-un an 7 milioane de euro de profit cu care să acopere aceste costuri suplimentare.
- Adică putem să băgăm toți banii orașului în această companie și știți cum s-a rezolvat în trecut și tocmai asta nu mai sunt gata să semnez și eu. În trecut s-a rezolvat prin rostogolirea datoriilor tot în viitorul an, în anul viitor, încă o dată, eu acum plătesc creditul pentru 2019, doar că sistemul ăsta a ajuns la capăt pentru că prețurile au crescut așa de mult că nu mai poți să rostogolești încă un an.
- Vă spun că eu am relații foarte bune cu foarte mulți colegi din PNL, la Timișoara, în Consiliul Local, funcționează. Și acolo, după mai multe frecușuri, trebuie să ne obișnuim unii cu ceilalți, am un viceprimar PNL care face o treabă foarte bună, dar și la guvern cred că reușim, cum s-a reușit acum cu PNRR, reușim să mergem înainte cu niște reforme importante și aș vrea să mă concentrez pe asta.
Vezi integral interviul cu primarul Timișoarei Dominic Fritz în variantă VIDEO
Redăm mai jos un fragment din interviu
Dan Tăpălagă: La capitolul investiții, ce se anunță în oraș? Ce investiții din partea unor firme, companii mari, cine și-a manifestat interesul pentru a construi ceva în Timișoara?
Dominic Fritz: Da, chiar e o… mă bucură foarte mult că Timișoara, care a fost, cumva, primul oraș în anii 2000 unde au început și firmele internaționale, multinaționale să investească, să aducă producție, locuri de muncă, mă bucur că acum intrăm într-o nouă eră, să zicem, a investițiilor, că în primul rând în continuare firmele sunt interesate.
Firmele din toată Europa și Timișoara s-a și, cum să zicem, nișat, sau nu, specializat, mai bine, în anumite domenii, de exemplu în domeniul mobilității, unde avem câteva firme mari, în zona de automotive, dar care acum se transformă și ea.
În primul rând, nu mai facem doar producție, de mult nu mai facem doar producție și cabluri și nu știu ce, ci, de fapt, dezvoltare, cercetare, mulți ingineri care lucrează în Timișoara, de exemplu, pentru Continental, pentru firma Draxlmaier, care acum planifică o mare-mare investiție și o extindere a fabricii.
Știu că firma Continental în continuare, pe zona de cercetare, de testare, de exemplu a mașinilor autonome vrea să își extindă activitatea. Avem, tocmai construim, cea mai mare fabrică de biciclete din toată Europa în Timișoara, la marginea Timișoarei și vrem să transformăm toată Timișoara într-un loc în care putem să testăm noi sisteme de mobilitate, cum funcționează împreună, hardware-ul.
Adică o bicicletă sau o mașină împreună cu abordări sistemice și, deci pe partea de investiții sunt încurajați și mai degrabă avem problema că avem șomaj zero și trebuie să găsim oameni buni, bine calificați pentru toate aceste noi locuri de muncă care se vor creea.
Dan Tăpălagă: La cât se ridică investiția Draxlmaier despre care ați vorbit și când ar urma să se întâmple asta?
Dominic Fritz: Asta în următorii ani, vor fi în jur de 200 de milioane de euro, va fi anunțată acum în iunie, acum nu știu dacă am comis o gafă, dacă firma în sine deja și-a anunțat aceste intenții – o să verific după acest interviu, dar este o investiție majoră și ne bucurăm foarte mult că se va întâmpla în Timișoara.
Și alte investiții vor urma, făcute de alte firme, mă contactează cel puțin o dată pe săptămână, în ultimele luni, m-au contactat firme mari. Majore. Nume cunoscute, care se gândesc să își deschidă o filială la Timișoara, și aici nu vorbesc de vânzare, ci de cercetare și de dezvoltare.
Dan Tăpălagă: De exemplu?
Dominic Fritz: Acum nu vreau să dau detalii înainte să se încheie vreun deal. Încă o dată, eu nu sunt sigur ce fel de limitări au aceste firme în a vorbi despre tatonările lor de a căuta un sediu. De exemplu am vorbit acum câteva luni cu o firmă din Germania unde era, cred, o alegere între Polonia, Portugalia și România și pentru România au ales deja Timișoara și eram între trei orașe și acum suntem în finală și eu sper foarte mult că or să-și aleagă Timișoara.
Și asta nu doar pentru că avem o poziție geografică foarte bună, ci și pentru că în Timișoara găsești această dinamică, nu doar pe plan economic ci și pe plan social, pe plan cultural, deci este exact acest mediu unde firmele au încredere că găsesc și vor găsi oameni tineri, bine calificați să lucreze la ei și, acum fără să mă laud prea mult, pentru companii e și important să aibă o administrație locală care e deschisă, care înțelege dezvoltarea strategică a orașului și înțelege nevoile mediului economic și de aceea mă bucur foarte mult că inclusiv această nouă administrație pe care o conduc a reușit să inspire încredere în rândul investitorilor.
Dan Tăpălagă: Asta este o veste bună, faptul că vin investitori și că există interes pentru Timișoara. Vestea, să zicem, mai puțin bună este că și la Timișoara avem o dispută în legătură cu Regia de Termoficare. Regia de Termoficare și la București generează pasiuni, inclusiv politice, vedem că și la Timișoara. Am văzut disputa cu președintele Consiliului Județean, Alin Nica de la PNL v-a cerut zilele trecute demisia și vă acuza că nu vă asumați și nu gestionați cum trebuie situația regiei locale de termoficare. Care tocmai a fost amendată cu vreo 20 de milioane de euro că nu a cumpărat la timp certificatele verzi, asta după ce oamenii de acolo au fost schimbați și puși oamenii administrației Fritz.
Dominic Fritz: Da, ar fi frumos dacă prin schimbarea unor oameni poți să creezi bani și dacă prin schimbarea unor oameni poate să dispară toată incompetența și mismanagementul din 10 ani. Colterm din Timișoara este o companie care are enorm de multe, peste 300 de milioane de datorii, eu am început, de când am devenit primar, din prima lună, să plătesc credite din trecut, noi acum încă plătim un credit pentru certificatele din 2019.
Eu am plătit subvenții ca să supraviețuim iernii și avem și alte creanțe care există, pentru care primăria a garantat și am plătit 16 milioane de lei ca să își cumpere măcar o parte din certificate. Doar anul acesta am dat 90 de milioane de lei din bugetul local către Colterm, o sumă mult mai mare decât anii trecuți, și nu am făcut niciun leu de datorii noi față de administrația anterioară care a tot rostogolit datorii în viitor și aceste certificate sunt pentru anul trecut.
Și nu și-au bătut capul să se pregătească pentru acest moment și să se facă previziuni iar eu cred că nu putem să ținem bugetul local ostatic pentru cum am zis, mismanagement, într-o companie, chiar dacă este publică. Povestea… deci în sensul acesta, această amendă este o amendă pentru crasa neglijență managerială și politică din ultimii ani, în care nimeni nu a prevăzut situația în care suntem acum. Și care este situația? Aceste certificate sunt certificate pe care trebuie să le plătim pentru emisii de CO2, iar aceste emisii se produc pentru că ardem cărbune…
Dan Tăpălagă: Centrala poluează.
Dominic Fritz: Așa, poluează, încă funcționăm cu o tehnologie care de mult ar fi trebuit depășită. Anul trecut un certificat a costat 16 euro. Anul acesta prețul unui certificat deja a ajuns la 50 de euro. Deci s-a triplat, în 12 luni, acest preț. Asta înseamnă, pentru o companie ca și Colterm, diferența, între, să zicem, trei milioane de euro și 10 milioane de euro. E foarte greu, sau imposibil, pentru o companie să scoată, care oricum este îndatorată să scoată într-un an 7 milioane de euro de profit cu care să acopere aceste costuri suplimentare. Și eu cred că…
Dan Tăpălagă: Dacă nu crește prețul căldurii în Timișoara. Are varianta asta. Dacă produci scump, crești prețul dacă vrei să rămâi în piață.
Dominic Fritz: Exact! Dacă oricum prețul deja la jumătate este subvenționat și el de bugetul local, dar tocmai un astfel de calcul ar fi trebuit să se facă, dar nu acum. Ar fi trebuit să se facă anul trecut, când a fost clar că o să crească prețul acestor certificate. Noi știm deja, analiștii ne spun „fiți atenți, anul viitor o să fie și mai scump, o să fie, probabil, peste 100 de euro per certificat”.
Dan Tăpălagă: Deci nu mai devine rentabilă centrala pe Colterm.
Dominic Fritz: Păi normal că nu mai este rentabil să producem termoficare așa cum o facem acum. Asta pentru noi înseamnă că acum intrăm într-un proces destul de dur de restructurare, inclusiv pe partea tehnologică, probabil nu vom mai folosi CET-ul care funcționează doar pe cărbune, ci ne vom concentra pe gaz, chiar dacă și prețul gazului o să crească, tocmai că deja bugetăm pentru prețul certificatelor de anul viitor.
În al doilea rând, binențeles, trebuie să investim masiv într-o retehnologizare, într-o co-producție, co-generare, de fapt, energie verde și căldură și prin asta să scadă numărul certificatelor pe care trebuie să le cumpărăm și, poate, în curând, să vindem certificate pentru că nu avem emisii și nu poluăm aerul.
Ăsta este un proces de reformă care ar fi trebuit să se întâmple, să înceapă de mulți ani de zile și nu a fost început și acum cei care sunt responsabili, pentru că nu eu în ultimele 7 luni am adus compania unde este, cei care sunt responsabili pentru această neglijență acum țipă în piață că cine e de vină.
Dan Tăpălagă: Ați făcut un calcul cât vă costă retehnologizarea, investițiile în noua centrală de termoficare și modernizarea infrastructurii, cât vă costă treaba asta? Aveți bani?
Dominic Fritz: Noi o să încheiem cu Banca Mondială o colaborare, din partea primăriei, ca ei să vină cu astfel de calcule, cu un plan foarte clar. Probabil vorbim de un mix de energie, nu o să fie o singură sursă de energie, o să fie, poate, geotermie, solar și altele și tocmai lucrăm cu Banca Mondială.
Cu siguranță, investițiile de care este nevoie vor fi zeci de milioane de euro, deja avem un proiect de retehnologizare pe care îl începem acum, de peste 100 de milioane de lei, deci mergem în direcția cea bună. Ironia este că termoficarea și producția energiei sunt printre puținele servicii publice, dacă le ții publice, cu care poți chiar să câștigi bani. Îmi spun primari din alte țări, de orașe înfrățite cu care țin legătura și când îi întreb de cum funcționează termoficarea la ei, ei zic „da, asta este, spre deosebire de transportul în comun care mereu va fi dependent de subvenții, asta este unde chiar orașul poate să scoată un profit.”
Dar pentru asta, binențeles că trebuie să investim și sunt sigur că găsim și finanțare pentru aceste investiții, pentru că asta este direcția în care merge și Uniunea Europeană – tranziția spre verde, dar trebuie să ne-o asumăm și trebuie să ne grăbim și este o problemă – cu asta termin – este o problemă pentru toată România, nu este o problemă doar pentru Timișoara și, de aceea, această tranziție verde ca o provocare strategică pentru această țară și o provocare strategică urgentă, pentru că, încă o dată, ajungem de la 16 euro anul trecut la peste 100 de euro anul viitor, asta este o urgență națională pe care trebuie să o confruntăm.
Dan Tăpălagă: Aici sunt două soluții. Fie crești prețurile la căldură, fie mărești subvenția din bugetul primăriei și asta înseamnă mai puțini bani pentru investiții, mai mulți bani dați la Colterm, în cazul Timișoarei.
Dominic Fritz: Exact. În cazul nostru ar însemna niciun ban pentru investiții. Adică putem să băgăm toți banii orașului în această companie și știți cum s-a rezolvat în trecut și tocmai asta nu mai sunt gata să semnez și eu. În trecut s-a rezolvat prin rostogolirea datoriilor tot în viitorul an, în anul viitor, încă o dată, eu acum plătesc creditul pentru 2019, doar că sistemul ăsta a ajuns la capăt pentru că prețurile au crescut așa de mult că nu mai poți să rostogolești încă un an.
Dan Tăpălagă: Bun. Și colegul dumneavoastră de guvernare, ca să zic așa, domnul Nica, nu știe toate astea? De ce vă atacă mai dur decât PSD-iștii, din ce am văzut?
Dominic Fritz: Că așa funcționează politica și probabil că e mai ușor să ataci decât să dai soluții.
Dan Tăpălagă: Dar nu e coleg cu dumneavoastră în coaliție? În coaliția de guvernare, vreau să spun.
Dominic Fritz: Ba da.
Dan Tăpălagă: Păi și?
Dominic Fritz: Trebuie să-l întrebați pe el.
Dan Tăpălagă: Se pregătește domnul Nica de pe acum pentru o viitoare candidatură la primărie?
Dominic Fritz: Cred că este o teorie pe care am mai auzit-o în spațiul public și din rândul unor colegi de-ai lui de partid, cred că este o… eu nu l-am întrebat, nu mi-a spus mie, eu nu-mi fac griji de cine mă va contracandida, eu doar spun că ar fi păcat dacă acum investim energiile noastre în deja o precampanie pentru tot felul de idei pentru 2024, acum trebuie să investim energia în reformele necesare, de care are nevoie Timișoara, asta este unde mă concentrez eu și, să fiu sincer, nu mă interesează care sunt planurile altora.
Dan Tăpălagă: Sau e un simptom al proastelor relații de la centru, dintre PNL și USR-Plus, că ați avut parte de niște mici scandaluri în Guvern. E și asta?
Dominic Fritz: Și aici cred că peisajul e un pic mai complex decât asta. Știu că e foarte ușor acest narativ de scandal continuu. Vă spun că eu am relații foarte bune cu foarte mulți colegi din PNL, la Timișoara, în Consiliul Local, funcționează. Și acolo, după mai multe frecușuri, trebuie să ne obișnuim unii cu ceilalți, am un viceprimar PNL care face o treabă foarte bună, dar și la guvern cred că reușim, cum s-a reușit acum cu PNRR, reușim să mergem înainte cu niște reforme importante și aș vrea să mă concentrez pe asta.
Că mai există și scandaluri și frecușuri, binențeles are și de-a face cu faptul că, știți foarte bine, această campanie internă în cadrul PNL-ului, unde e clar că îți strângi armata în spatele tău cel mai bine dacă ataci un adversar politic, sau un partener politic, în cazul ăsta, cred că important este să nu pierdem din vedere de ce, și acum vorbesc despre mine și despre USR-Plus, să nu pierdem din vedere de ce ne-am băgat aici, avem nevoie, pentru reformele importante, și de partenerii noștri din PNL și de aceea, în mine vor găsi mereu un partener care va fi concentrat pe substanță și nu pe scandal.
Sursa Foto: Inquam Photos / Autor: George Călin
Citește și