Investițiile nerezidenților în România au scăzut la 5,51 miliarde de euro în primele zece luni ale anului

bani, euro Sursa foto: Pixabay

În primele zece luni ale anului, investiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat 5,512 miliarde de euro, în scădere față de 5,904 miliarde de euro în perioada ianuarie – octombrie 2023, arată datele publicate azi de Banca Națională a României.

Din această sumă, participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 4 246 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1 266 milioane euro.

Potrivit datelor publicate recent de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) și citate de Agerpres, un număr de 4.943 de societăţi cu capital străin au fost înfiinţate în România în primele zece luni din 2024, în scădere cu 15,5% comparativ cu perioada similară din 2023.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Cele 4.943 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de aproape 17,5 milioane de dolari, în scădere cu 85,53% faţă de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în primele zece luni din 2023, de 121 milioane dolari.

În octombrie 2024, au fost înmatriculate 551 societăţi cu participare străină (-9,38% faţă de aceeaşi lună din 2023), cu un capital subscris de 597.000 dolari (-87,68%). În funcţie de domeniile de activitate, cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi amănuntul, repararea auto şi moto (35,57% din total), activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice (17,42% din total) şi transport, depozitare şi comunicaţii (14,34%).

La finele lunii octombrie 2024, în România existau 269.937 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la peste 71,74 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 53.524 (capital subscris de 3,634 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 13,218 miliarde de dolari, în 6.200 de firme.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.