Investițiile străine în România au urcat la 926 de milioane de euro în primele două luni ale anului

bani, euro sursa foto: Pexels

În primele două luni ale anului, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au ajuns la 926 milioane euro, în creștere de la 844 milioane euro, cât se înregistra în perioada ianuarie – februarie 2021, arată datele Băncii Naționale a României.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 926 milioane euro (comparativ cu 844 milioane euro în perioada ianuarie – februarie 2021), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 1 182 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 256 milioane euro, a transmis BNR.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele două luni din 2022, cu 21,7%, comparativ cu perioada similară din 2021, la 977 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) și citate de Agerpres.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cele 977 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 4,666 milioane de dolari, cu 57,4% mai mic faţă de cel al firmelor înmatriculate în perioada ianuarie-februarie 2021, de 10,94 milioane de dolari.

La finele lunii februarie 2022, în România existau 237.824 societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la 66,183 miliarde de dolari.

Cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 50.793 (capital subscris de 3,943 miliarde de dolari), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,376 miliarde de dolari, în 5.711 de firme.