Ionel Purice este noul CEO al companiei de imobiliare Genesis Property

Ionel Purice_CEO_Genesis Property Sursa foto: Genesis Property

Ionel Purice a fost numit CEO al companiei de imobiliare Genesis Property, unul dintre cei mai importanți proprietari de clădiri de birouri din România. Noua funcție a lui Ionel Purice îi va oferi responsabilitatea de a conduce organizația și a își pune în aplicare viziunea strategică și obiectivele sale sub îndrumarea lui Liviu Tudor, fondatorul companiei, potrivit unui comunicat de presă.

Ionel Purice deține o experiență de peste 15 de ani în domeniul construcțiilor, iar cinci dintre ei sunt în cadrul companiei. Acesta a deținut funcția de CEO al Genesis Development, iar din acest rol, el a coordonat și gestionat proiectele de construcții ale Genesis Property și a condus procesul de transformare a campusului de afaceri YUNITY Park.

De asemenea, responsabilitățile sale au fost de-a lungul timpului coordonarea echipelor de construcție, gestionarea tuturor etapelor de dezvoltare a proiectelor, de la faza de pre-construcție până la finalizare, crearea și optimizarea proceselor, implementarea contractelor de construcție și asigurarea respectării bugetelor și termenelor stabilite.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

„Numirea lui Ionel Purice în rolul de CEO reprezintă un moment important pentru Genesis Property și o dovadă a angajamentului nostru de a ne transforma continuu, de a asigura dezvoltarea noastră sustenabilă și de a crea facilități și experiențe la cel mai înalt nivel. Cred cu tărie că liderii vizionari sunt cei care transformă provocările în oportunități și își lasă amprenta asupra viitorului, iar Ionel face parte din această categorie. Sunt încrezător că, în noua formulă, compania va continua să depășească așteptările și să deschidă noi orizonturi”, a afirmat Liviu Tudor, președinte și fondator Genesis Property.

„Genesis Property are o fundație solidă, construită prin viziune și muncă susținută, iar angajamentul meu este să consolidez aceste valori. Îmi propun să continuăm drumul de pionierat care ne-a consacrat și să ne afirmăm, în continuare, ca un lider de încredere pe piața imobiliară din România”, a declarat Ionel Purice, CEO, Genesis Property.

Principalul obiectiv pe termen lung al companiei este finalizarea ultimei faze a Yunity Park, campusul dezvoltat de Liviu Tudor.

Campusul include un amfiteatru în aer liber cu 1.500 de locuri, 2 kilometri de alei pietonale, oglinzi de apă în cascadă, o pădure urbană și spații creative de întâlnire. Prima și a doua fază ale proiectului au fost finaliate în anul 2023, iar investiția lor s-a ridicat la peste 30 de milioane de euro.

Cea de-a treia fază, Innovation Center, va fi finalizată anul acesta printr-o investiție de 20 de milioane de euro.

Compania Genesis Property deține și administrează YUNITY Park și West Gate Business District cu peste 150.000 mp GLA de spații de birouri ocupate de companii precum HP Inc., Hewlett Packard Enterprise, Accenture, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank care au peste 15.000 de angajați.

Genesis Property este dezvoltatorul primului campus studențesc privat din România, West Gate Studios.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.