Joe Biden critică planul economic iniţial al premierului britanic Liz Truss pentru reducerea taxelor pentru bogați

joe biden, presedinte american, sua, statele unite, casa albă, washington Sursa foto: Facebook / The White House

Preşedintele american Joe Biden a criticat sâmbătă planul economic iniţial al premierului britanic Liz Truss ca fiind o greşeală şi a spus că nu este îngrijorat de forţa dolarului american, transmite Reuters, citat de News.ro.

Truss l-a concediat vineri pe ministrul său de Finanţe Kwasi Kwarteng şi a abandonat părţi din pachetul lor economic, după ce a declanşat turbulenţe pe piaţa financiară, inclusiv o scădere abruptă a valorii lirei sterline.

Noul ministru de Finanţe al Marii Britanii, Jeremy Hunt, a declarat sâmbătă că unele impozite vor fi mărite, semnalând o nouă schimbare bruscă a politicii din partea premierului Liz Truss, care se luptă să-şi salveze funcţia pe care o deţine de puţin peste o lună.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Biden, un democrat, critică frecvent politicile economice conservatoare ”trickle down” (teorie economică potrivit căreia avantajele acordate bogaţiilor aduc în cele din urmă beneficii săracilor n.r), asociate în Statele Unite cu fostul preşedinte Ronald Reagan şi cu republicanii.

Cu toate acestea, Casa Sa Albă a refuzat anterior să comenteze planul Truss, care prevedea iniţial anularea cotei de impozitare pe venit de 45% în Marea Britanie.

”Nu am fost singurul care a crezut că este o greşeală. Cred că ideea de a reduce taxele pentru cei super bogaţi într-un moment în care – oricum, doar cred – nu am fost de acord cu politica, dar asta ţine Marii Britanii să emită această judecată, nu eu”, le-a spus Biden reporterilor, în timpul unei opriri la un magazin de îngheţată din Oregon, referindu-se la programul lui Truss.

Inflaţia ridicată afectează Statele Unite şi ţările din întreaga lume, creând o bătaie de cap politică pentru Biden înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, din noiembrie, în care sunt în joc controlul Camerei Reprezentanţilor şi Senatului SUA.

Dolarul a crescut în raport cu alte valute.

“Nu sunt îngrijorat de puterea dolarului. Sunt îngrijorat de restul lumii”, a spus Biden.

Preşedintele a spus că economia SUA este robustă.

“Economia noastră este puternică ca naiba – elementele interne ale acesteia. Inflaţia este la nivel mondial. E mai rău peste tot decât în ​​Statele Unite. Deci problema este lipsa creşterii economice şi a unei politici solide în alte ţări, nu atât în ​​a noastră “, a spus el.

Un raport al Departamentului Muncii de joi a arătat că preţurile de consum din SUA au crescut peste aşteptări în septembrie, din cauza creşterii chiriilor şi a preţurilor alimentelor.

Preşedintele a făcut comentariile la sfârşitul unui turneu de mai multe zile în vestul SUA, care s-a încheiat în Oregon, unde a căutat să dea un impuls politic democratei Tina Kotek, care candidează pentru postul de guvernator al statului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: