Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că este pentru păstrarea cotei unice și împotriva taxei de solidaritate, în contextul în care printre măsurile fiscale s-au vehiculat scenarii precum introducerea unui impozit progresiv și a unei astfel de taxe plătite de marile companii. Președintele a spus că schimbarea acestor principii nu s-ar putea face în mandatul său, deoarece nu sunt de dorit schimbări ample pe termen scurt. Șeful statului a mai declarat că „nu se discută despre niciun impozit și nicio taxă pentru oamenii de rând”, deși Guvernul are în plan să majoreze accize, TVA și impozite pe proprietate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Este o opinie pe care am exprimat-o în repetate rânduri, pentru că au mai fost încercări de modificare în acest domeniu. Sunt pentru păstrarea cotei unice și împotriva taxei de solidaritate. Taxa de solidaritate nu mi se are corectă ca principiu. Iar cota unică nu este neapărat cel mai bun sau cel mai modern mod de a impozita, dar pentru un sistem care încă nu este digitalizat, ca al nostru, are certe avantaje practice. Până când nu există o digitalizare funcțională, nu cred că în România nu se poate introduce o altfel de cotă. Nu este o chestiune de principiu care nu poate fi niciodată schimbat, este o chestiune de aplicabilitate și oportunitate. Acum nu văd altă soluție pentru România. După ce finalizăm digitalizarea, peste câțiva ani, evident că discuția se poate relua”, a declarat Klaus Iohannis, în prima conferință de presă susținută în acest an.

Întrebat dacă aceste schimbări ar putea avea loc în timpul mandatului său, Klaus Iohannis a precizat „Sincer nu, aceste schimbări nu se pot produce în termen scurt, nici nu este de dorit să se producă în timp scurt. Nu trebuie să dea bine la TV, trebuie să dea bine în practică, să fie corect și să aducă bani la bugetul de stat. Dacă se fac modificări prea rapide care nu sunt bine pregătite, rezultatul nu este deloc bun, apar sincope, excepții, și în loc să funcționeze mai bine sistemul și să se colecteze mai bine impozitele și taxele, rezultatul unor frecvente schimbări este exact opusul”.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Șeful statului a afirmat că Guvern lucrează în prezent la o „modernizare” a cadrului fiscal, precizând că „nu se discută despre niciun impozit și nicio taxă pentru oamenii de rând”, deși Ministerul Finanțelor a anunțat luni inclusiv măsuri de creștere a accizelor și TVA, dar și a impozitelor pe proprietate, și nu numai.

„Există o serie de impozite și taxe care în ultimii ani au fost introduse în alte circumstanțe, poate fără a fi foarte bine fundamentate sau discutate. Se impune o modernizare a întregului cadru, la asta se lucrează, acestea vor fi prezentate evident de Guvern și nu de mine. Eu i-am rugat să le analizeze foarte bine, să nu apară o povară suplimentară pentru oamenii de rând, să nu apară o inhibiție pentru afaceri, ci să apară o corecție care face lucrurile mai transparente, mai corecte, și care în definitiv duc la o mai bună colectare a banilor pentru bugetul de stat, o mai bună colecare însemnând că se reduce evaziunea fiscală. Nu se discută despre niciun impozit și nicio taxă pentru oamenii de rând, ci se discută despre situații unde până acum au fost reglementări care nu au fost suficient de bine gândite, respectiv reglementări care vin să elimine anumite porțite din codul fiscal”, a precizat Iohannis.