Retailerul român La Cocoș va inaugurat vineri, 28 noiembrie, cel de-al șaptelea hypermarket al companiei, la Arad.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Acesta este situat pe Calea Radnei, nr 298, în locul fostului hypermarket Real/Remarkt.
Ca parte a planului de dezvoltare stabilit împreună cu actualii investitori – plan ce prevede inaugurarea a 12 noi locații și atingerea pragului de 1 miliard de euro în vânzări în următorii cinci ani – compania a deschis pe 24 ianuarie 2025, primul magazin din Brașov, în complexul comercial Brintex. Ulterior, pe 24 septembrie 2025, a fost inaugurat magazinul din Pitești, în centrul comercial Supernova si pe 30 octombrie a fost deschis un nou hipermarket în Craiova, in locul fostului magazin Pic. La finalul acestei luni, compania va marca ultima inaugurare din acest an, în Arad — în spatiul fostului hipermarket Real/Remarkt, situat pe Calea Radnei.
Astfel, rețeaua La Cocoș va ajunge la șapte unități la nivel național și estimează vânzări de aproximativ 300 de milioane de euro.
Amintim că, din decembrie 2024, compania a atras în acționariat un consorțiu format din Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și fondurile de investiții Morphosis Capital și CEECAT Capital, care au preluat un pachet de 56% din acțiuni. Deși majoritari, investitorii i-au oferit antreprenorului Iulian Nica — rămas cu 44% din acțiuni — drepturi depline de conducere, păstrând astfel viziunea și strategia inițială a brandului. Infuzia de capital adusă de către investitori avea ca obiectiv deschiderea a 12 noi magazine și atingerea pragului de 1 miliard de euro în vânzări în următorii cinci ani.
Între timp, în iunie grupul german Schwarz, care deține Kaufland şi Lidl, a anunțat că vrea să preia majoritatea acţiunilor companiei româneşti La Cocoş.
Reprezentanții La Cocoș au transmis că tranzacția vizează 70% din acțiunile companiei, în timp ce fondatorul Iulian Nica va păstra 30% din acțiuni.
Potrivit aceluiaşi anunţ, companiile din cadrul Grupului Schwarz intenţionează să extindă modelul împreună cu actuala conducere din România. Angajaţii magazinelor vor rămâne în continuare angajaţi în cadrul companiei după preluarea planificată.
Identitatea brandului va fi păstrată integral – de la formatul de magazin și politica de prețuri, până la echipa actuală.
Iulian Nica va rămâne la conducerea companiei împreună cu echipa, pentru a forma „un parteneriat strategic pentru extinderea conceptului de magazin autentic românesc, atât în România, cât și în Europa”.
Însă Consiliul Concurenței a formulat o serie de îngrijorări privind cumpărarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz, proprietarul Kaufland și Lidl, așa cum a anunțat Economedia.
Fondat în 2014 la Ploiești de antreprenorul Iulian Nica, La Cocoș este cunoscut pentru politica prețurilor mici și pentru faptul că a introdus conceptul cu trei niveluri de preț, în funcție de cantitatea achiziționată.
Până în decembrie 2024, rețeaua a funcționat ca o afacere de familie.
La Cocoş a încheiat anul 2024 cu afaceri de 1,18 miliarde lei, cu 20,7% mai mari decât în anul anterior și a devenit primul retailer român care a depăşit pragul de un miliard de lei cifră de afaceri. Pentru anul 2025, compania estimează vânzări de aproximativ 300 de milioane de euro.

Sursa: România Insider