“Nu avem în calcul deloc formule care să însemne creșteri de impozite anul viitor”, a reiterat vineri premierul Ilie Bolojan.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Acesta a susținut o conferință de presă la 100 de zile de la preluarea guvernării.
-
Se împlinesc 100 de zile de când acest guvern a depus jurământul
-
Am preluat această responsabilitate pe fondul unei crize bugetare iar până acum am luat măsurile care erau absolut necesare pentru recâștigarea credibilității financiare a României
-
Am evitat practic intrarea în incapacitate de plată, pe fondul deficitelor de 9% și al cheltuielilor supradimensionate cu peste 30 mld euro
-
Agențiile de rating au confirmat că am făcut ceea ce era necesar
-
Nu a fost practic o austeritate ceea ce s-a făcut, ci au fost niște măsuri de responsabilitate care trebuiau puse în practică
-
Sper ca măsurile din Pachetul 2 să fie validate de CCR
-
A trebuit să limităm și să reducem cheltuielile publice
-
Măsurile adoptate, legate de plafonarea salariilor, de reducerea unor sporuri, au fost un prim pas absolut necesar care trebuie continuat
-
Am început să corectăm nedreptățile
-
Am făcut ordine în investiții. Aveam supracontractării importante pe toate domeniile. Prin măsurile adoptate aceste investiții sunt continuate în cea mai mare parte
-
Am renegociat programul PNRR, unde intram într-un blocaj, am renegociat jaloanele pentru a nu ne pierde finanțările
-
Programul de Apărare, SAFE, am negociat o sumă importantă pentru România, pentru a putea asigura cheltuielile de apărare și asigurarea unor investiții importante în infrastructură
-
Am pregătit pachetul pentru reforma în administrația locală, care nu este definitivat, dar trebuie adoptat pentru a avea o administrație mai eficientă și care preia de la guvern anumite competențe
-
Reducerea cheltuielilor de funcționare e un element care nu poate fi scos din capitolul de reformă
-
Ce trebuie să facem în următoarele 100 de zile
-
Sunt două constante pe care niciun guvern nu le va putea evita: încasarea veniturilor și limitarea și reducerea cheltuielilor de funcționare
-
Doar așa vom avea bugete echilibrate și vom putea finanța investițiile
-
Degeaba am mărit taxele dacă banii nu sunt colectați și nu intră efectiv în bugetul statului. E nevoie să finalizăm digitalizarea ANAF și a Vămii, să combatem ferm evaziunea fiscală, să ne asigurăm că plățile de transfer permite plata unor impozite serioase în România și să combatem munca la negru
-
Reforma administrației publice centrale și locale e o necesitate și o urgență. Nu mai putem suporta costurile pe care azi le achităm
-
O reducere de cheltuieli, un calcul corect al posturilor este o necesitate. Sper să fie pus în practică în perioada imediat următoare. E nevoie ca sumele repartizate să fie direct proporționale cu gradul de încasare a impozitelor locale
-
Comasarea și fuzionarea de autorități, agenții, servicii deconcertate.
-
Interdicția cumulului pensiei cu salariul e un element important. Suntem pe cale să găsim formula constituțională pentru a pune acest proiect în aplicare
-
Simplificările legislative care să permită finalizarea hidrocentralelor trebuie să le punem în practică.Trebuie să terminăm hidrocentralele aflate într-un stadiu avansat. Trebuie să vă gândiți că la Iernut lucrările au început din 2016.Dacă nu corectăm, nu ne putem gândi că vom termina în 2026 la zece ani de când am început.
-
Susținerea proiectelor din domeniul nuclear, în principal zona de la Cernavodă și urgentarea lucrărilor.
-
Trebuie să susținem proiectele de stocare și de pompaj din marile acumulări
-
Fără finanțarea unor capacități importante de stocare înseamnă dezechilibre majore. La prânz avem supraproducția iar seara avem deficit
-
Strategia pe cărbune e un lucru pe care trebuie să-l închidem în perioada imediat următoare
-
Nu avem decât două direcții strategice: sau încercăm să menținem mai mult timp producția în Valea Jiului – iar asta înseamnă o restructurare totală a complexului energetic, să nu mai fie căpușat – sau renunțăm la producția pe cărbune
-
Personal susțin prima variantă, dar nu mai putem continua cum avem lucrurile azi
-
Este foarte important să pregătim sectoare economice care din 2027 să preia gazul suplimentar din Marea Neagră, să nu exportăm neprocesat
-
O direcție importantă este să susținem sectoarele economice cu potențial de creștere. Mă gândesc la procesarea produselor agricole, susținerea industriei agro-alimentare. Importăm o bună parte din produse, unde avem capacitatea, cu politici de susținere, să creștem capacitatea mult în anii următori
-
Un domeniu important e să susținem campionii din aceste zone pentru a încuraja exporturile
-
Săptămâna viitoare voi avea două întâlniri cu cele mai importante companii pentru a vedea cu ce îi putem susține pentru a crește și diversifica producția
-
Un element important este atragerea investițiilor străine. Dacă România s-a dezvoltat, acest lucru s-a datorat nu doar companiilor din România, ci și investițiilor străine. Avem foarte multe zone în care importăm o bună parte din produse, peste 90% la medicamente
-
Hrană pentru animale, ciocolată, avem foarte puțini producători în România. Trebuie să contactăm direct marii producători și să oferim sprijin pentru relocare producție în țara noastră
-
Un sistem de taxe și impozite care nu descurajează: impozitul pe cifra de afaceri trebuie reanalizat, pentru a-i penaliza pe cei care abuzează de prețuri de transfer, dar să nu penalizăm investițiile, pentru că-i descurajăm să vină în România
-
O problemă importantă e descurajarea acordării nejustificate a concediilor medicale, costul anual este de peste un miliard de euro. Acum zece ani era la jumătate din valoare. Trebuie să descurajăm această practică. Mă refer la punțile dintre Crăciun și Anul Nou.
-
E insuportabil economic și social să ai oameni care se pensionează la 48 – 50 de ani cu pensiile cât salariile. Doar puțin peste jumătate din cei care depășesc această vârstă sunt activi în economie, e o problemă pe care trebuie să o rezolvăm.
-
Cheltuielile sociale trebuie orientate strict către cei cu venituri mici.
-
Dacă vom lista la bursă pachete minoritare ale unor companii publice, fără a pierde controlul asupra lor, sau listarea de companii nelistate – CEC, Aeroportul Otopeni – vom gestiona mai bine aceste companii, vom revigora bursa, vor fi mai bine administrate. Trebuie să declanșăm această zonă în perioada imediat următoare
-
E nevoie să continuăm reformele în Sănătate, Educație. E nevoie de coerență în coaliție, de respect între parteneri, de stabilitate.
Principalul obiectiv al Guvernului Bolojan pentru acest an este reducerea deficitului bugetar uriaș lăsat de fosta guvernare Ciolacu-Ciucă. Primele măsuri adoptate de Guvernul Bolojan format de coaliția PSD-PNL-USR-UDMR au fost cuprinse în pachetul 1 de reforme, intrat în vigoare de la 1 august.
Întrebări și răspunsuri
Î: Cât de solidă e coaliția azi? cu cine colaborați cel mai bine?
R: Am căutat mereu s colaborez bine cu toate partidele, cu toți liderii. Nu mă apuc acum să fac clasamente și să dau note. Fiecare și-a adus aportul la ceea ce a făcut guvernul. Soliditatea coaliției este testată la voturi, moțiuni, asumări de răspundere. În actul de guvernare de zi cu zi trebuie să mai lucrăm la acest lucru
Î: Cât veți economisi cu aceste măsuri? Cu cât se reduc subvențiile la partide?
R: Subvențiile se stabilesc prin buget. Vom mai avea o rectificare anul acesta, poate se ajunge la consens ca în ultima lună să nu se mai acorde subvenția, ar însemna o reducere cu 10%. Efectele anul viitor vor fi de 1% din PIB cel puțin. La o reducere de 10% pe administrația centrală și locală ar însemna cel puțin 10 miliarde de lei
Î: Cumulul pensie salariu, pensionare anticipată sunt cuprinse în Pachetul trei?
R: Da
Î: Ați bifat doar primul pachet de măsuri, restul sunt blocate. Sunteți mulțumit de ce ați realizat? În pachetul trei vom vedea interdicția cumul pensie salariu, se va extinde mecanismul pensionării anticipate?
R: Când ești într-o coaliție de patru partide, deciziile nu se iau foarte ușor. Uneori dezbaterea e bună, pentru că ies poate cele mai bune idei. Poate puteam face mai mult dacă eram mai solidari între noi și acționam ceva mai hotărât. Pe administrație lucrurile sunt practic rezolvate. Săptămâna viitoare vom avea o decizie finală. Cu cât mai repede se clarifică celelalte aspecte, legate de administrația centrală, cred că poate fi făcut cât mai repede un pachet trei care să poată fi adoptat în această lună.
Î: Cum pot scădea facturile la energie?
R: Pentru a scădea prețul energiei, la cetățeni și companii, trebuie să avem mai multă producție, capacitate de stocare mai mare, piață funcțională și să ne asigurăm că operatorii din domeniu acționează corect
Î: Raportul Departamentului de stat din SUA vorbește despre percepție despre corupția generalizată, din mediul guvernamental, din mediul de afaceri. Ce măsuri se iau?
R: Nu trebuie să reducem percepția, ci trebuie să reducem realitățile, dacă ele sunt. Dacă nu ne-am încasat taxele și impozitele decât parțial, dacă avem evaziune în stil mare, asta nu se poate face decât cu oameni care tolerează asta. Orice măsură care duce la debirocratizare, simplificare, digitalizare va duce la reducerea acestor posbilități. Unde măsurile administrative nu au efecte, instituțiile, parchetele trebuie să își facă datoria. Susțin aceste măsuri, ca să avem o administrație cât mai curată. Corupția e un cost social care nu ne ajută, nu trebuie să ne spună altcineva, românii o constată. E o acțiune care trebuie dusă pe mai multe planuri, fiecare autoritatea trebuie să își facă treaba.
Î: Măsurile pe care le-ați luat sunt doar un leucoplast care nu rezolvă problemele sau sunt măsuri reale? cum rămâne cu marea evaziune?
R: Niciun guvern nu poate în trei luni să corecteze lucruri care s-au acumulat în ani de zile. În această perioadă, am acționat după niște urgențe impuse de realitate. Poate că ordinea în care am lucrat ar trebui să fie diferită. Am fost într-o situație de presiune, am luat măsurile impuse de realitate, trebuie să continuăm. Reducerea de cheltuieli e importantă. Ceea ce am făcut până acum ar putea fi un bandaj, reducerea de cheltuieli e necesară, ea va veni să completeze lucrurile făcute.
Î: Ați vorbit de echitate de multe ori. Unde e, în condițiile în care ați tăiat de la mame, studenți, ne împrumutăm pentru înarmare (SAFE?
R: Sunt două aspecte. CASS-ul e sursă de venit, nu poți să ai servicii medicale gratuite, nici pentru pensionari, nici pentru mame, copii, dacă sistemul nu este finanțat. Sau dacă ai puțini contributori. Niciun vehicul nu funcționează fără venituri, nicio familie nu poate cheltui mai mult decât are. Au fost niște măsuri corecte. Încercarea de a le suprapune pe domeniu total diferit, apărarea țării noastre și o graniță sigură… asta înseamnă că această apărare are un cost. Această formulă în care putem benfeicia de un credit gândit de UE, mai mici, mai avantajoase – ar fi fost o eroare să nu îl accesăm. A încurca datele problemei, nu are legătură cu realitatea. Accesarea creditului SAFE de România a fost decizie corectă.
Î: În programul de guvernare spune că aveți în vedere reducere de 20% a personalului din administrația centrală, acum vorbiți de 10%. Ce se întâmplă cul impozit minim pe cifra de afaceri
Acest impozit a rămas așa cum a fost. Au fost discuții legate de regândirea lui. Cred că până la finalul anului, până vom definitiva preverederile care vor intra în vigoare de anul viitor, trebuie să ne gândim cât se poate de bine. Ar trebui să facem lucrurile predictibil, să nu le facem pe picior, firmele au nevoie să își facă bugete, când decizi dacă vii cu o investiții, deciziile se iau cu un an înainte. Orice măsură de genul acesta va genera efecte nu în 2026, în 2027. Vom vedea în ce măsură se ajunge la o concluzie pe tema aceasta. În toate discuțiile pe care le-am avut cu marile companii, cu cei care ar vrea să investească, acest impozit a fost pus pe tapet ca o problemă pe care ar trebui să o rezolvăm.
Legat de reduceri, problema e calculul corect al posturilor, pentru a avea instituții eficiente.
Î: Pentru 2026 se pot lua în calcul creștere de TVA sau majorarea de alte taxe?
R: Nu există astfel de calcule și niciun fel de intenție pe tema asta. Trebuie să ne încasăm impozitele deja stabilite, să ne limităm cheltuielile. Avem încă spații mari pentru a reduce cheltuielile, toți banii reduși de la cheltuieli sau înseamnă mai puțini bani pentru dobânzi sau înseamnă bani în plus la investiții. Nu avem în calcul deloc formule care să însemne creșteri de impozite anul viitor.
Măsurile din primul pachet fiscal
Stabilirea a două cote de TVA. Cea generală crește de la 19% la 21% și va exista și o cotă redusă de 11% pentru câteva categorii, precum: medicamente, alimente, animale și păsări vii din specii domestice, alimentarea cu apă şi canalizarea, livrarea apei pentru irigaţii în agricultură, livrarea de îngrăşăminte şi pesticide, prestări de servicii în producţia agricolă, livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente, grădini zoologice şi botanice, livrarea de lemn de foc, livrarea de energie termică în sezonul rece, livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, cazarea în cadrul sectorului hotelier, serviciile de restaurant şi de catering.
Se introduce plata contribuției la sănătate (CASS) de 10% pentru suma din pensie care depășește pragul de 3.000 de lei. Se elimină și din categoriile de persoane exceptate de la plată și se introduce pentru acestea o contribuție de 2.430 de lei pentru asigurare voluntară. Printre persoanele vizate sunt coasigurații, soț/soție/părinte care nu realizează venituri.
Va fi majorat impozitul pentru bănci, iar impozitul pe dividende crește de la 10% la 16%.
Cresc accizele pentru alcool și băuturi alcoolice, băuturile nealcoolice cu zahăr adăugat peste un anumit prag, la benzină și motorină.
Impozitul pe veniturile din jocuri de noroc de până la 10.000 de lei crește de la 3% la 4%, iar pentru sumele peste acest prag impozitul este mai mare. Impozitul pentru operatori se majorează de la 21% la 30% și crește taxa pe aparat.
Pachetul 2 de măsuri, în așteptarea deciziei CCR
Al doilea pachet de măsuri fiscale cuprinde reforma pensiilor magistraților, reforma în sănătate, creșterea impozitelor pe locuință, mașină, capitalul social la firme, dar și alte măsuri pentru a aduce bani la buget. Măsurile din acest pachet nu au intrat în vigoare, pentru că au fost contestate la Curtea Constituțională, care a amânat decizia pe 4 din cele 5 legi pentru 8 octombrie.
Divergențe în coaliție pe pachetul 3 de reforme
Guvernul pregătește și al treilea pachet de măsuri, pentru care însă partidele din coaliție nu au reușit încă să ajungă la un acord. Principala reformă pe care se caută consensul este cea din administrația publică locală. Premierul Bolojan susține concedierea a 13.000 de angajați la nivel național din administrația locală, în timp ce PSD se opune și susține o reducere de cheltuieli din alte surse.
Tot în pachetul 3 ar putea să fie incluse și reforma administrației publice centrale sau creșterea vârstei de pensionare și pentru alte categorii care în prezent se pot pensiona înainte de vârsta standard de 65 de ani.