Livrările de petrol rusesc în India au atins nivelul record de aproximativ 1,95 milioane de barili pe zi (bpd) în luna mai, în timp ce importurile din Irak şi Arabia Saudită au scăzut, arată datele publicate de surse din industrie, analizate de Reuters, informează Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

India, al treilea mare consumator şi importator de petrol din lume, cumpără peste 80% din petrol de pe pieţele externe. După ce Occidentul a impus sancţiuni Rusiei în urma invadării Ucrainei, rafinăriile din India s-au axat pe procesarea ţiţeiului rusesc.

În mai, aproximativ 40% din ţiţeiul importat de India a provenit din Rusia, în timp ce importurile din Irak s-au situat la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, iar cele din Arabia Saudită la cel mai redus nivel din septembrie 2021, conform analizei Reuters.

Analize Economedia

Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar

India a importat luna trecută 801.400 bpd de ţiţei irakian, în scădere cu 13,7% faţă de aprilie, în timp ce livrările din Arabia Saudită au scăzut cu 15%, la 616.100 bpd. Per ansamblu, importurile Indiei de petrol au crescut uşor în mai, la 4,8 milioane de barili pe zi.

Analiştii se aşteaptă ca importurile Indiei de ţiţei rusesc să rămână ridicate, preţul fiind mult mai scăzut decât pentru ţiţeiul din Orientul Mijlociu.

În aprilie, preţul final la cumpărător pentru o tonă de petrol rusesc a fost de aproximativ 500 de dolari, cel din Irak a costat 570 de dolari, iar cel din Arabia Saudită – 637,40 dolari.

În urma majorării achiziţiilor de petrol ieftin rusesc, ponderea importurilor din Orientul Mijlociu – tradiţional principala sursă a Indiei – a ajuns la nivelul scăzut record de 39% în mai, de la 44% în aprilie.