Marea Britanie nu se grăbeşte să ofere garanţii guvernamentale sau cash pentru Liberty Steel

Marea Britanie va permite magnatului Sanjeev Gupta să evalueze diferite opţiuni de refinanţare pentru compania sa Liberty Steel, care deţine şi combinatul siderurgic Liberty Steel Galaţi, înainte de a-i oferi un posibil sprijin guvernamental, a declarat marţi ministrul britanic pentru mediul de afaceri Kwasi Kwarteng, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Recent, premierul britanic Boris Johnson s-a declarat încrezător că Guvernul de la Londra va găsi o soluţie pentru Liberty Steel, după ce principalul său finanţator, fondul Greensill Capital, a intrat în insolvenţă luna trecută.

“Cred că este absolut necesar să avem o industrie siderurgică în Marea Britanie. Această industrie are un viitor”, a spus Kwasi Kwarteng cu ocazia unei audieri în Parlamentul de la Londra. “Dar, în acest caz, nu putem exclude Liberty Steel din grupul mai mare în cadrul căruia operează”, a adăugat Kwarteng. “Asigurările venite de la Sanjeev Gupta că poate să îşi refinanţeze afacerile trebuie analizate şi el trebuie să beneficieze de un răgaz pentru a găsi refinanţările cu care să îşi menţină afacerile pe linia de plutire. Nu mă voi grăbi să ofer niciun fel de garanţii”, a subliniat oficialul britanic.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Liberty Steel, companie care are 3.000 de angajaţi în Marea Britanie, a informat săptămâna trecută că lucrează pentru a găsi noi facilităţi de capital de lucru, adăugând că a reluat producţia parţială la una din oţelăriile sale din Anglia. Cu toate acestea, Guvernul de la Londra a respins o solicitare pentru un împrumut de urgenţă în valoare de 170 de milioane de lire sterline (233 milioane de dolari) venită de la conglomeratul GFG Alliance controlat de magnatul Sanjeev Gupta, motivând refuzul prin amploarea globală a operaţiunilor grupului precum şi structura opacă a conglomeratului.

Ministrul pentru mediul de afaceri Kwasi Kwarteng a reiterat marţi că Marea Britanie nu este pregătită să ofere bani gheaţă pentru GFG Alliance.

În cererea de plasare în insolvenţă depusă luna trecută, fondul Greensill Capital a menţionat faptul că principalul său client, GFG Alliance, l-a avertizat încă din luna februarie că va intra în colaps dacă fondul încetează să îi mai furnizeze capital de lucru. Cu toate acestea, magnatul Sanjeev Gupta susţine că a reuşit să genereze interes în rândul unor finanţatori dispuţi să refinanţeze datoriile în valoare de miliarde de dolari ale GFG către Greensill, dar nu a oferit detalii cu privire la nicio ofertă concretă.

În luna iulie 2019, Liberty Steel, o companie cu sediul în Marea Britanie care este deţinută de GFG Alliance, a plătit 740 de milioane de euro pentru a prelua o serie de oţelării din Cehia, România, Macedonia de Nord, Italia şi Belgia de la grupul ArcelorMittal. Activă pe plan global, Liberty Steel are o capacitate anuală de producţie de 13 milioane de tone în Europa, 72% din volumul total, şi are 17.000 de angajaţi pe continent.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: