Marea Britanie vrea să simplifice regulile de listare la bursa de la Londra

digitalizare calcule bursa bani dreamstime

Ministrul de Finanţe, Jeremy Hunt, va prezenta, în discursul său de luni de la Mansion House, noi măsuri pentru a spori atractivitatea pieţelor financiare britanice pentru firmele care doresc să se listeze, potrivit Trezoreriei Marii Britanii, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Hunt va încerca, de asemenea, să anuleze o lege privind valorile mobiliare din era Uniunii Europene, a spus Trezoreria.

”Reformele de la Mansion House” vor simplifica regulile de cumpărare şi vânzare de acţiuni, vor îmbunătăţi facilităţile de cercetare, vor oferi profituri mai mari pentru investitori şi vor stabili planuri care să permită companiilor private să acceseze pieţele de capital fără listarea pe o bursă de valori, potrivit Trezoreriei.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Marea Britanie urmează să aprobe recomandările din Raportul de cercetare independentă al lui Rachel Kent, deschizând calea pentru o nouă ”platformă de cercetare”, care să ofere un ghişeu unic pentru firmele care caută experţi în cercetare, arată un comunicat al Trezoreriei.

Kent este avocat veteran în domeniul serviciilor financiare la Hogan Lovells.

Marea Britanie a anunţat anul trecut lansarea Investment Research Review – o analiză independentă a cercetării investiţiilor în servicii financiare şi a contribuţiei sale la competitivitatea pieţelor de capital din Regatul Unit, condusă de Kent.

Aprobarea stabileşte, de asemenea, calea pentru eventuala eliminare a regulilor de separare – o lege moştenită de la UE care impune brokerilor să perceapă o taxă separată pentru cercetare.

Separat, într-un interviu pentru Financial Times, Hunt a exclus reducerea preelectorală a taxelor în această toamnă, avertizând că trebuie ”să dubleze” măsurile împotriva  inflaţiei şi că ”nu va pompa o cerere suplimentară de miliarde de lire” în economia Regatului Unit.

”Nu vom accepta reduceri de taxe dacă vor îngreuna lupta împotriva inflaţiei”, a spus Hunt.

El a recunoscut că respectarea promisiunii primului ministru Rishi Sunak de a reduce la jumătate inflaţia până la sfârşitul anului ”va fi mai dificilă decât am crezut”.

Hunt va aborda, de asemenea, un acord al companiilor de pensii de a pune 5% din investiţiile lor în afaceri cu creştere mare, până la 50 de miliarde de lire sterline (64,18 miliarde de dolari), dar va propune, de asemenea, reforme de reglementare şi va ameninţa că va interveni dacă firmele mici de pensii, ineficiente, nu vor fuziona, a spus ziarul.

Grupurile Aviva, Legal & General şi Phoenix Group Holdings, care fac parte din indicele FTSE 100, se numără printre cele care urmează să participe la pactul organizat de City of London Corporation, a spus FT, citând persoane care cunosc aceste planuri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: