Marele șantier pentru repararea a peste 200 de kilometri din conductele rețelei de termoficare din București va începe în primul semestru al anului viitor

Muncitori radet termoenergetica rahova bucuresti Foto: G4Media

Primăria Capitalei a semnat în acest an contractele pentru lucrări de termoficare pe o distanță de peste 200 de kilometri de conducte de pe cinci magistrale principale, iar lucrările vor începe în primul semestru al anului viitor și vor dura trei ani și jumătate, arată un răspuns transmis de Primăria Capitalei la solicitarea Economedia.

Aceste lucrări vizează reabilitarea magistralelor de termoficare, precum și a racordurilor aferente, prin înlocuirea conductelor de rețea primară cu conducte preizolate echipate cu fire de semnalizare.

Obiectivul de investiții „Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București” vizează 5 loturi, cu o durată de 48 luni, dintre care 6 luni proiectare și 42 luni execuție.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Este vorba despre următoarele loturi:

1. Pentru Lotul 1 – Magistrala II SUD – 5 obiective cu o lungime de rețea primară de 22,930 km (canal termic), respectiv 45,86 km conductă, lucrări ce vor afecta amplasamente de pe raza sectorului 2 și sectorului 3:

  • Acord contractual nr. 701/01.11.2022 încheiat cu Asocierea S.C. ELSACO ELECTRONIC S.R.L. (Lider) – S.C. SICOR S.R.L. (Asociat) – S.C. ENERGOMONTAJ S.A (Asociat), având valoarea de 300.187.509,80 lei fără TVA.

2. Pentru Lotul 2 – Magistrala II – III GROZĂVEȘTI – 4 obiective cu o lungime de rețea primară de 18,004 km (canal termic), respectiv 36,008 km conductă, lucrări ce vor afecta amplasamente de pe raza sectorului 1 și sectorului 6.

  • Acord contractual nr. 702/01.11.2022 încheiat cu Asocierea S.C. ELSACO ELECTRONIC S.R.L. (Lider) – S.C. SICOR S.R.L. (Asociat) – S.C. ENERGOMONTAJ S.A (Asociat), având valoarea de 168.150.000 lei fără TVA.

3. Pentru Lotul 3 – Magistrala V GROZĂVEȘTI – 4 obiective cu o lungime de rețea primară de 15,913 km (canal termic), respectiv 31,826 km conductă, lucrări ce vor afecta amplasamente de pe raza sectorului 5 și sectorului 6.

  • Acord contractual nr. 703/01.11.2022 încheiat cu Asocierea CONSTRUCȚII ERBAȘU (Lider) – CONSIX CONSTRUCȚII (Asociat), având valoarea de 257.313.061 lei fără TVA.

4. Pentru Lotul 4 – Magistrala PROGRESU BERCENI – 6 obiective cu o lungime de rețea primară de 24,932 km (canal termic), respectiv 49,864 km conductă, lucrări ce vor afecta amplasamente de pe raza sectorului 4.

  • Acord contractual nr. 704/01.11.2022 încheiat cu Asocierea CONSTRUCȚII ERBAȘU (Lider) – CONSIX CONSTRUCȚII (Asociat), având valoarea de 315.951.133 fără TVA.

5. Pentru Lotul 5 – Magistrala II SUD, Magistrala II – III GROZĂVEȘTI, Magistrala V GROZĂVEȘTI, Magistrala PROGRESU – BERCENI, Magistrala II VEST– 6 obiective cu o lungime de rețea primară de 24,190 km (canal termic), respectiv 48,38 km lungime conductă, lucrări ce vor afecta amplasamente de pe raza sectorului 1, sectorului 2, sectorului 3, sectorului 4 și sectorului 6:

  • Acord contractual nr. 705/01.11.2022 încheiat cu Asocierea S.C. ENERGOMONTAJ S.A. (Lider) – S.C. ELSACO ELECTRONIC S.R.L (Asociat) – SICOR S.R.L (Asociat) – IPCT INSTALAȚII S.R.L. (Asociat), având valoarea de 600.000 lei fără TVA.

Ce șantiere rămân deschise

În prezent, Primăria mai derulează și proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare al municipiului București (7 obiective totalizând o lungime de traseu de 63 km)”, finanțat de la bugetul local.

Tot în următoarea perioadă, inclusiv în următorul an, se vor menține deschise șantierele pentru care Acordurile contractuale au fost semnate la finalul anului 2021, astfel:

1. Pentru lotul I – Obiectiv 1 – Magistrala 1 Sud – Pantelimon, cu o lungime a conductei de 11,862 km, lucrări ce afectează amplasamente de pe raza sectorului 2.

  • Acord contractual nr. 1733/29.10.2021 încheiat cu Asocierea S.C. ELSACO ELECTRONIC S.R.L. (Lider) – S.C. SICOR S.R.L. (Asociat), având valoarea de 49.260.349,93 lei, fără TVA.

Străzile afectate de lucrările mai sus menționate sunt următoarele: Bd. Chișinău (inclusiv subtraversare), Str. Pictor Dimitrie Hărlescu, Str. Macazului, Str. Sold. Savu Marin, Alee bloc Șos. Pantelimon nr. 258, Str. Cernăuți, Str. Ciulinului, Aleea Diham, Str. Mozaicului, Șos. Pantelimon (inclusiv subtraversare) de la intersecția cu Bd. Chișinău până la intersecția cu Șos. Vergului, Șos. Fundeni, Str. Dobroești, Str. Aurului, Aleea Pantelimon.

2. Pentru lotul III – Obiectiv 5 – Magistrala Progresu – Berceni, cu o lungime a conductei de 7,8 km, lucrări ce afectează amplasamente de pe raza sectorului 4.

  • Acord contractual nr. 1734/29.10.2021 încheiat cu Asocierea S.C. ELSACO ELECTRONIC S.R.L. (Lider) – S.C. SICOR S.R.L. (Asociat), având valoarea de 33.589.087,78 lei, fără TVA.

Străzile afectate de lucrările mai sus menționate sunt: Șos. Olteniței, Str. Alunișului, Aleea fără denumire din spatele blocurilor nr. 12B, 12A, Alee laterală bloc B1, Bd. C-tin Brâncoveanu, Str. Secuilor, Str. Sașilor, subtraversare Str. Băltița, Str. Huși, Str. Negureni, Str. Salinei, Str. Gheorghe Vasilescu, Str. Sold. Mincă Dumitru, Str. Prașilei.

3. Pentru lotul II – Obiectiv 4 – Magistrala II-III Grozăvești, cu o lungime a conductei de 11,088 km, lucrări ce afectează amplasamente de pe raza sectorului 1.

Acord contractual nr. 2455/31.12.2021 atribuit prin aplicarea prevederilor HCGMB nr. 130/2018, Companiei Municipale Energetica Servicii București S.A. (CMESB), având valoarea de 68.533.874,21 lei, fără TVA.

Străzile afectate de lucrările mai sus menționate sunt: B-dul Ion Mihalache, Str. Ion Neculce, Str. Ion Mincu, Str. Mr. Alexandru Câmpeanu, Șos. Kiseleff, B-dul Iancu de Hunedoara, Str. Duiliu Zamfirescu, Str. Argentina, Str. Braziliei, Str. Stokholm, Calea Dorobanți, Str. Axinte Uricariul, Str. Hatmanu Arbore, Calea Floreasca, Calea Dorobanți, Str. Tache Ionescu.

Ce lucrări vor fi finalizate în primul semestru al anului viitor

Până în prezent s-au executat lucrări de către Compania Municipală Energetica Servicii București SA (CMESB), lucrări ce se preconizează a fi finalizate în primul semestru al anului viitor, pe următoarele obiective:

  • Obiectivul 2 – Magistrala II Sud – Bobocica, ce a vizat lucrări pe amplasamente de pe raza sectorului 3 – cu o lungime a conductei de 8,554 km, cu grad de realizare de 98,5% (au fost finalizate lucrările la rețeaua de termoficare, mai sunt necesare lucrări de aducere a amplasamentului la starea inițială);
  • Obiectivul 6 – Magistrala Progresu-Ferentari, ce a vizat lucrări pe amplasamente de pe raza sectorului 5 – cu o lungime a conductei de 12,61 km, cu un progres de 70%;
  • Obiectivul 7 – Magistrala I-III Vest, ce a vizat lucrări pe amplasamente de pe raza sectorului 6 – cu o lungime a conductei de 1,9 km, cu grad de realizare de 98% (lucrările la rețeaua de termoficare au fost finalizate, mai sunt de finalizat lucrările de aducere a amplasamentului la starea inițială).

Primăria precizează că, având în vedere progresul fizic de 70% al obiectivului 6, ce vizează lucrări de reabilitare pe Magistrala Progresu-Ferentari, și acest șantier va rămâne deschis în următoarea perioadă.

Străzile afectate de lucrările mai sus menționate sunt: Str. Mihail Sebastian, Calea Ferentari, Calea Rahovei, Str. Tutunari, Str. Ileana Cosânzeana, Str. Spătaru Preda, Str. Stănișoara.

Pentru Obiectivul 3 – Magistrala II Sud – Colentina – cu o lungime de 4,5 km, Primăria Municipiului București se află în etapa de atribuire a contractului pentru realizarea lucrărilor, în urma licitației organizate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Întreprindere individuala execut lucrări de termoizolații, centrale termice, puncte termice cu izolatori și tinichigii cu experienta .

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.