Măsurile de sprijin pentru populaţie vor fi discutate marţi în şedinţa coaliţiei şi că unele au fost convenite deja cu premierul Nicolae Ciucă, a anunțat luni liderul PSD, Marcel Ciolacu, citat de News.ro. El a precizat că s-au găsit sume din fondurile europene, pentru voucherele pentru alimentele de bază, iar o altă discuţie va fi despre tichetele de masă, a căror valoare trebuie majorată.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Marcel Ciolacu a afirmat că în şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD vor fi prezentate măsurile de sprijin pentru români.

”Cum este nomal, le discutăm prima oară în interiorul partidului şi mai devreme am avut o discuţie telefonică cu prim-ministrul României şi o să avem o întâlnire în cursul zilei de mâine, pentru a stabili măsurile, fiindcă credem şi considerăm cu toţii, inclusiv prim-ministrul, că prioritatea numărul unu sunt măsurile pentru români”, a spus liderul PSD.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Marcel Ciolacu a mai afirmat că unele măsuri au fost deja convenite cu premierul. ”Am găsit anumite sume din banii europeni pentru a realoca sumele către vouchere pentru alimentele de bază, şi avem şi o valoare aproximativ 700 de milioane de euro”, a spus preşedintele PSD.

El a precizat valoarea voucherului se va conveni în coaliţie. ”Mergem în logica celor 50 de euro, la fiecare două luni”, a spus el.

Ciolacu a menţionat că vor fi şi tichetele pentru copii.