Meşterii sticlari din Murano sunt loviţi în plin de creşterea preţului gazelor naturale

Sticla de Murano Wikipedia, Saffron Blaze

Meşterii sticlari din insula Murano au supravieţuit epidemiilor şi competiţiei preţurilor scăzute din Asia însă explozia actuală a preţului gazelor naturale le ameninţă modelul economic, transmite agenția AP, citată de Agerpres.

Cele câteva zeci de furnale care au mai rămas pe insula unde cârmuitorii Veneţiei au transferat producţia de sticlă în urmă cu 700 de ani trebuie să funcţioneze non-stop altfel sticla se sparge. Însă preţul gazelor naturale utilizate de aceste cuptoare a crescut de cinci ori pe piaţa mondială, ceea ce înseamnă că meşterii sticlari vor înregistra pierderi la comenzile pe care trebuie să le îndeplinească, cel puţin în viitorul apropiat.

“Dacă lucrurile vor continua aşa, şi nu vom găsi soluţii la aceste preţuri anormale, întregul sector al sticlei de Murano va fi în grav pericol”, a declarat Gianni De Checchi, preşedintele asociaţiei artizanilor veneţieni Confartiginato.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Un atelier de sticlărie de talie medie precum cel al lui Simone Cenedese consumă 12.000 de metri cubi de gaze naturale în fiecare lună pentru ca cele şapte furnale ale sale să lucreze la temperaturi de peste 1.000 de grade Celsius timp de 24 de ore pe zi. În mod normal, aceste furnale sunt închise doar odată pe an, pentru lucrări de mentenanţă în perioada lunii august. De asemenea, factura sa la gaze variază între 11.000 şi 13.000 de euro pe lună însă asta doar pe baza unui contract ce include preţuri fixe şi care a expirat la data de 30 septembrie.

Acum, din cauza volatilităţii de pe piaţă, Simone Cenedese se aşteaptă ca în luna octombrie factura sa la gaze naturale să ajungă la 60.000 de euro, în condiţiile în care piaţa este afectată de o combinaţie de factori precum creşterea cererii chineze, incertitudinile cu privire la livrările din Rusia şi nivelul redus al stocurilor europene.

Artizanii precum Simone Cenedese trebuie acum să includă în calculele lor şi creşterea explozivă a costurilor cu energia, pe măsură ce lucrează la îndeplinirea comenzilor care promiteau să îi scoată din pandemia care a paralizat sectorul în 2020. “Nu putem majora preţurile care au fost convenite deja. Asta înseamnă că, cel puţin pentru două luni, vom lucra în pierdere… Noi vindem decoraţii pentru case nu obiecte de strictă necesitate, ceea ce înseamnă că dacă preţurile nu sunt accesibile nu vor mai fi noi comenzi”, spune Simone Cenedese, care a preluat atelierul de sticlărie înfiinţat de tatăl său.

În aceste condiţii, Simone Cenedese, la fel ca şi alţi meşteri de pe insula Murano, se gândeşte să închidă cel puţin unul din furnalele sale pentru a face faţă crizei. Însă aceasta va încetini producţia şi va pune în pericol comenzile viitoare. Cei cinci meşteri sticlari din atelierul lui Simone Cenedese lucrează cu o precizie coregrafică pentru a acoperi o comandă pentru 1.800 de ornamente pentru Crăciun ce trebuie să ajungă în Elveţia.

“Nicio maşină nu poate face ce facem noi”, spune maestrul Davide Cimarosti, 56 de ani, care de 42 de ani lucrează ca suflător de sticlă.

Pentru moment, artizanii speră că situaţia de pe pieţele internaţionale se va calma până la finele anului, chiar dacă unii analişti cred că volatilitatea va persista până la primăvară. Dacă aceste scenarii se vor adeveri asta ar însemna pagube pentru economia insulei şi firmele individuale. Însă, dincolo de pierderile economice, locuitorii din Murano se tem de pierderea unei tradiţii care a făcut din insula lor un sinonim pentru excelenţă artistică. Deja sectorul s-a redus de la o industrie cu mii de muncitori în 1960 şi 1970 la o reţea de IMM-uri de artizani care angajează un total de aproximativ 300 de sticlari.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: