Metrou Eroilor – Iancului: Geostud a început forajele în Cișmigiu. Conexiune cu M2 Berceni – Pipera la Universitate

M 5 Eroilor Iancului Geostud

Proiectantul Geostud a început studiile geotehnice pentru linia de metrou Eroilor – Iancului, secțiunea centrală a Magistralei M5 Drumul Taberei – Pantelimon. În Parcul Cișmigiu, în fața Primăriei Capitalei, forajele se fac la o adâncime de până la 60 de metri.

„Fără zgomot nu există muzică, fără foraj nu există metrou. Șantierele de la Geostud aduc vești promițătoare, deoarece se desfășoară lucrări pentru identificarea caracteristicilor fizico-mecanice ale terenului de fundare, pentru Magistrala 5 a metroului din București (Eroilor – Iancului). Prin forajele cu adâncimi cuprinse între 45 și 60 de metri și probele prelevate în teren, se efectuează un pas crucial în direcția construcției viitoarei linii de metrou M5. Aceste probe vor fi apoi analizate în laboratoarele Geostud, contribuind la înțelegerea mai profundă a terenului și la planificarea optimă a viitoarelor lucrări inginerești”, arată Geostud.

Imagini cu foreza din Cișmigiu au fost publicate pe formulul Asociației Pro Infrastructură.

Autorizația pentru foraje a fost semnată la sfârșitul lunii aprilie cu o durată de 6 luni, anunța Primarul General, Nicușor Dan.

„Am semnat autorizația de construire pentru foraje necesare efectuării studiilor geotehnice pentru proiectul liniei de metrou “Magistrala 5 (Drumul Taberei-Pantelimon), secțiunea Eroilor – Piața Iancului, cu 6 stații și interstații aferente, 5,2 km”. Determinarea structurii solului va fi realizată exclusiv pe trotuare sau zone verzi. Astfel, lucrările de investigații geotehnice se vor executa de către Metrorex în interiorul ariei cuprinse între zonele protejate, parcelări protejate, monumente istorice: bd. Elisabeta – Kogălniceanu, bd. Carol, bd. Magheru, bd. Brătianu, Parcul Cişmigiu, str. Jean-Louis Calderon – Polonă, str. Vasile Lascăr, bd. Hristo Botev, Calea Moşilor, str. Traian, Calea Victoriei, Vatra Luminoasă.  Durata de execuţie prevăzută în autorizaţie este de 6 luni, fiind calculată de la data începerii efective a lucrărilor”, afirma Nicușor Dan.

Contractul pentru proiectare și asistență tehnică a fost semnat în octombrie 2021 cu asocierea 3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata SpA & SWS Engineering SpA & Coding S.R.L. & Metrans Engineering S.R.L pentru o valoare de 70 de milioane de lei și o durată totală de 5 ani. Secțiunea centrală are o valoare de aproximativ 3 miliarde lei, iar durata de execuție va fi de 4-5 ani. După predarea documentației tehnice, Guvernul trebuie să aprobe indicatorii tehnico-economici pentru lansarea licitației. Contractul pentru proiectare și asistență tehnică a fost semnat în octombrie 2021 cu asocierea 3TI Progetti Italia – Ingegneria Integrata SpA & SWS Engineering SpA & Coding S.R.L. & Metrans Engineering S.R.L pentru o valoare de 70 de milioane de lei și o durată totală de 5 ani. Secțiunea centrală are o valoare de aproximativ 3 miliarde lei, iar durata de execuție va fi de 4-5 ani. După predarea documentației tehnice, Guvernul trebuie să aprobe indicatorii tehnico-economici pentru lansarea licitației.

„Am semnat contractul de proiectare şi asistenţă tehnică pentru linia de metrou M5 secţiunea Eroilor – Piaţa Iancului. Această secțiune va asigura legătura între Estul și centrul orașului, precum și conexiunea cu Magistrala M4 Gara de Nord – Gara Progresu, cu Magistrala M2 Berceni – Pipera și cu Magistrala 1 Pantelimon – Dristor. Secțiunea Eroilor – Piața Iancului va avea o lungime de 5,4 km și 6 stații, respectiv Hașdeu, Cișmigiu, Universitate, Calea Moșilor, Traian, Piața Iancului. Valoarea proiectului este de 2,9 miliarde de lei cu TVA, iar lucrarea va fi finanțată din fonduri europene nerambursabile, de la bugetul de stat și din surse proprii”, anunța în toamna anului 2021, secretarul de stat în ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu.

În total Magistrala M5 Râul Doamnei – Eroilor – Iancului – Pantelimon are 16 kilometri și 22 de stații, primele 10 stații fiind deschise pe 15 septembrie 2020. De la Iancului la Pantelimon, (ultimele 6 stații) Metrorex încă nu are contract pentru proiectare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *