Micii investitori au subscris 1,36 milioane de acţiuni în prima zi a ofertei de listare a Premier Energy, în valoare de 29,3 milioane lei, arată datele analizate de Economedia. Prețul de subscriere a fost de 21,5 lei.
Investitorii de la Bursa de Valori București (BVB) vor putea subscrie acțiuni în oferta de listare din 8 mai până pe 15 mai, potrivit unui anunț publicat la BVB. Aceasta este prima listare majoră la Bursa de la București din acest an.
Sperăm că acesta e începutul unei noi ere pentru Premier Energy, ca urmare a aprobării prosectului ASF”, a spus Jose Garza, CEO Premier Energy Group. „În ultimii 10 ani afacerea noastră a crescut de la o companie cu venituri 2 milioane de euro la o afacere cu 1,3 miliarde de euro ca venit, iar EBITDA (câștiguri înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare) la final de 2023 era de 128 milioane euro”, a spus CEO-ul companiei. „Am văzut deja un feedback pozitiv din partea investitorilor. Țelul nostru este să devenim unul dintre liderii regionali din zona balcanică, vom continua să investim în eficiența energetică din România”, a menționat Garza.
Compania și-a anunțat intenția de a se lista la bursă din 18 aprilie. Premier Energy anunța atunci că vrea să lanseze o ofertă publică inițială (IPO) de acțiuni ordinare, adresată investitorilor de retail și instituționali din România și o ofertă adresată investitorilor instituționali internaționali eligibili.
Compania intenţionează să obțină aproximativ 100 de milioane de euro rezultate dintr-o majorare de capital cu excluderea drepturilor de preferință, iar principalul său acționar, EMMA Alpha Holding Ltd. intenționează să vândă acțiuni existente în valoare de aproximativ 25 de milioane de euro.
În plus, Oferta va beneficia, de asemenea, de o opțiune uzuală de supra- alocare oferită de EMMA Capital de până la 15% din Tranzacția de Bază.