Mihai Precup, despre demisia din funcția de președinte al AMEPIP: Mă detașez clar de orice neînțelegere cu privire la procedura de selecție a conducerii

Mihai Precup Sursa foto: Facebook/Mihai Precup

Mihai Precup a demisionat marți din funcția de președinte al AMEPIP, super-agenția care va controla modul în care funcționează companiile cu capital de stat, precizând că lasă în urmă „o agenție care a devenit operațională în numai 4 luni, cu un tablou de bord funcțional și cu o fereastră larg deschisă către transparentizarea actelor de conducere pentru companiile de stat”. Acesta precizează că se detașează de orice neînțelegere cu privire la procedura de selecție a conducerii AMEPIP.

„Agenția este indispensabilă pentru funcționarea echilibrată companiilor de stat și existența sa este un efect concret al unor angajamente pe care România și le-a asumat atât în fața Comisiei Europene cât și a OECD. AMEPIP este o instituție care trebuie să își continue misiunea de a pune în ordine hățișul a sute de companii de stat pe care să le susțină în drumul lor către normalitate”, a transmis Mihai Precup, într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Acesta precizează că în timpul conducerii sale a redus cu 20% numărul provizoratelor, iar numărul procedurilor de selecție finalizate s-a dublat.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Am reușit să construim și să publicăm online tabloul de bord de pe site-ul AMEPIP, un instrument unic în România prin care se pot consulta, la un click distanță, toate informațiile relevante ale unei întreprinderi de stat, atât date financiare, cât și despre mandatele consiliilor de administrație. Construirea tabloului de bord a adus la buget o economie de 18 milioane de euro, pentru că este o unealtă publică la care au acces toate companiile de stat și toți cetățenii. Evităm astfel costuri pentru construcția unor soluții similare. Lucrăm integrat și transparent și asta contează. Urmează o perioadă critică pentru viitorul companiilor de stat cărora le expiră termenul de provizorat. Contez pe profesionalizarea managementului și reprezentării acestor companii, pentru că de acest act de management depind angajamente cruciale față de partenerii internaționali. Totodată, vreau să fiu foarte explicit și să subliniez că mă detașez clar de orice neînțelegere cu privire la procedura de selecție a conducerii AMEPIP. Decizia de a-mi depune mandatul îmi aparține și plec cu buna convingere că realizările și obiectivele pe care le-am îndeplinit în doar câteva luni în funcție sunt și vor fi relevante pentru întreg sistemul companiilor de stat din România”, mai transmite acesta.

Șefii super-agenției AMEPIP și-au depus demisiile marți, după dezvăluirile Economedia privind conflict de interese. AMEPIP este super-agenția care va controla modul în care funcționează companiile cu capital de stat. Citește mai multe aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: