Ministerul Agriculturii va monitoriza, în perioada următoare, adaosul comercial practicat de retaileri pentru produsele procesate în România, dar şi cele din import, astfel încât să nu existe o practică comercială neloială, cu adaos comercial mai mare pentru produsele româneşti, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, la Indagra, transmite Agerpres.
Miercuri, ministerul Agriculturii a decis să amâne controversatul proiect de ordonanță care prevedea plafonarea adaosului comercial la maximum 20% pentru zeci de mii de produse alimentare procesate în România. În schimb, și-a anunțat intenția să înființeze un comitet de monitorizare a prețurilor, conform informațiilor Economedia și G4Food.
Acum, ministrul a explicat a explicat că monitorizarea se va face de un comitet de lucru care va fi înfiinţat, până la 31 decembrie, din care vor face parte: trei reprezentanţi din zona de retail, trei reprezentanţi din zona de procesare, un reprezentant al Consiliului Concurenţei, sub coordonarea Ministerului Agriculturii.
“Am avut o discuţie cu retailerii, procesatorii, cu toată industria. Am hotărât, împreună, ca până pe data de 31 decembrie să constituim un comitet de lucru din care vor face parte: trei reprezentanţi din zona de retail, trei reprezentanţi din zona de procesare, un reprezentant al Consiliului Concurenţei, bineînţeles sub coordonarea Ministerului Agriculturii.
Ministrul Agriculturii a menţionat că foarte important este “să vedem produse româneşti la raft”, în urma înfiinţării acestui comitet.
Totodată, el şi-a exprimat speranţa că toate sesizările procesatorilor români pe partea de industrie alimentară să fie rezolvate de acest comitet.
“Atunci când retailerii fac parte din acest comitet, ei trebuie să rezolve şi să pună la raft produsele româneşti. Nu vreau să mai văd producători români delistaţi de către retaileri. Mai mult de atât, monitorizarea va fi foarte clară şi asupra adaosului comercial practicat de către retaileri pentru produsele care sunt procesate în România şi pentru produsele care vin din import. Nu vrem în România să avem practică comercială neloială, cu adaos comercial mai mare pe produsele româneşti, iar pe cele din import să fie un adaos comercial mai mic”, a adăugat Florin Barbu.
El a subliniat că face referire la vânzarea produselor agroalimentare româneşti pe lanţurile de retail.
“În fiecare săptămână se va întruni acest comitet, vom avea aceste date de la Consiliul Concurenţei şi vom monitoriza foarte clar şi de la procesatori cu cât pleacă alimentele din unităţile de procesare şi ce preţuri au la raft”, a mai spus ministrul.
Surse consultate de G4Food au precizat că o primă întâlnire a acestui comitet de lucru va avea loc în cursul zilei de luni, 4 noiembrie.
Context
G4Food a publicat, în premieră, draftul de proiect de OUG care viza plafonarea adaosului comercial pentru produsele procesate, dar Ministerul Agriculturii nu a lansat oficial în dezbatere publică proiectul respectiv.
În urma unei discuții care a avut loc, miercuri după-amiază, la sediul Ministerului Agriculturii – la care au participat reprezentanți din industria alimentară și oficiali din agricultură – s-a decis amânarea proiectului de ordonanță care prevedea plafonarea adaosului comercial la maximum 20% pentru zeci de mii de produse alimentare procesate în România.
În locul plafonării, conform unor surse consultate de G4Food, se va înființa un comitet de monitorizare a prețurilor, până pe data de 31 decembrie. Acest comitet – care va fi condus de secretarul de stat Aurel Simion – va include procesatori și comercianți, precum și reprezentanți din Ministerul Agriculturii și de la Consiliul Concurenței.
De menționat este că, la Consiliul Concurenței, există deja platforma Monitorul Prețurilor, la care publicul are acces pentru a verifica prețurile produselor din magazine.
Pe de altă parte, ordonanța care plafonează adaosul comercial pentru 21 de categorii de produse alimentare de bază, cum sunt făina, uleiul și mălaiul, rămâne în vigoare până la sfârșitul acestui an.