Ministrul Economiei anunță demararea lucrărilor de reabilitare a sediului ministerului, care este clădire istorică

Ministerul Economiei Sursa foto: Economedia

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, anunță că se demarează lucrările de reabilitare a sediului ministerului de pe Calea Victoriei, care este clădire istorică, potrivit unui comunicat de presă.

„Jumătate din clădirea care găzduiește Ministerul Economiei a fost zeci de ani abandonată. În ciuda nenumăratelor instituții care și-au desfășurat activitatea în sediul de pe calea Victoriei, nimeni nu a demarat procedurile pentru ca această clădire istorică să fie salvată. Când am ajuns ministru al economiei am cerut ca documentele pentru lucrările de consolidare, reabilitare și modernizare ale imobilului să fie imediat întocmite. Aproximativ 200 de milioane de lei vor fi investite pentru renovarea arhitecturală, consolidarea structurii de rezistență, branșarea la utilități, reabilitarea termică și modernizarea instalațiilor electrice și sanitare. Documentația a fost predată Companiei Naționale de Investiții care va finanța investiția”, a declarat ministrul Economiei Florin Spătaru.

Potrivit comunicatului de presă, în prezent, două ministere, respectiv Ministerul Economiei și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, își desfășoară activitatea pe Calea Victoriei într-o clădire de patrimoniu, segmentată în șapte corpuri, care se întinde pe o suprafață de peste 6600 de mp.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Proiectul de reabilitare vizează aproximativ 14.000 de mp, respectiv 12.885 de mp de arie desfășurată, Corp C1 Tronson 1,2 și 3 și Corp 4 și reabilitarea a 1034 de mp de teren care include parcare, trotuare și spații verzi. Obiectivele proiectului sunt conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural local, cu respectarea principiului dezvoltării durabile și protecției mediului, prin activități de conservare și menținere a stilului architectonic conform.

Potrivit ministerului, încă din anii ′90 expertizele efectuate au stabilit necesitatea realizării unor lucrări de consolidare a sediului Ministerului Economiei, clădire denumită inițial Palatul Casei Autonomă a Monopolurilor. Parte a edificiului, însă, aflat în stare avansată de degradare, nu a fost modernizată, nici măcar igienizată, din anul 2005, deși reprezintă un reper cultural important pentru București.

Comunicatul mai transmite că imobilul cu o valoare arhitecturală și urbanistică unică a fost realizat în perioada 1934 – 1940 de arhitectul Duiliu Marcu, o personalitate care şi-a pus amprenta pe construcții impresionante din Capitală.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: