Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat că a semnat un ordin prin care au plecat acasă 21 de administratori speciali de la 21 de societăţi ale statului român, care aveau salariul şi de 30.000 de lei pe lună, transmite News.ro, citând declarații televizate ale acestuia. El a spus că le-a cerut acestora să prezinte un raport de activitate pe care nu au fost în stare să îl dea.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
”Vineri am semnat un ordin de ministru prin care au plecat acasă 21 de administratori speciali de la 21 de societăţi ale statului român. Aveau salariu şi de 300 de milioane de lei vechi şi am cerut un raport de activitate pe care nu au fost în stare să mi-l dea şi sunt în semnătura ministrului şi am semnat cu foarte multă relaxare şi convingere că fac ce trebuie. Douăzeci şi unu de oameni care administrau 21 de compani ale statului astăzi nu le mai administrează şi mă uit în aceste CV-uri ale oamenilor care au aplicat şi zilele următoare, câte unul, câte unul vor fi numiţi acolo”, a declarat Radu Miruţă, marţi seară, la Antena 3.
El a fost întrebat ce face un administrator special încât să aibă un salariu de 30.000 de lei pe lună.
”Trebuie să fie cu cineva prieten pe era veche, pe era nouă vă spun ce spune legea, pentru societăţile care sunt în insolvenţă este obligatoriu şi trebuie să reprezinte interesul acţionarului, un administrator judiciar pe care îl stabileşte instanţa şi este un administrator special care este reprezentantul statului român acolo. Mai există o chestie opţională pentru companiile care sunt în curs de privatizare, practic gestionează lucrurile înspre a privatiza această companie. Au fost puşi pe criterii care nu legătură cu ceea ce ar fi trebuit să facă. Azi au fost notificaţi, probabil că mâine veţi auzi că Miruţă a mai făcut nu ştiu ce pentru că o să îşi primească acasă notificarea că nu mai au 300 de milioane pe lună”, a explicat ministrul Economiei.