Ministerul Energiei anchetează unele informaţii primite din interiorul companiilor miniere, potrivit cărora ar fi existat angajări fictive şi foloase necuvenite în cadrul acestor societăţi, a declarat ministrul de resort, Virgil Popescu, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Sunt îngrijorat de faptul că în zona exploatărilor subterane există semnale că se fac angajări fictive, de exemplu la Complexul Energetic Hunedoara, unde, de fiecare dată când se făceau controale inopinate, oamenii erau anunţaţi şi erau toţi prezenţi”, a spus ministrul, care a a participat online la Forumul Energiei 2021, organizat de publicaţia Financial Intelligence.

Totodată, la mina Crucea, ar fi vorba despre persoane care de fapt erau plecate în afara ţării în timp ce figurau angajate în Compania Naţională a Uraniului. “La fel la mina de la Crucea. La această mină, în perioada 2018-2019 s-au făcut ad-hoc în jur de 130 de angajări, iar raţiunile economice pentru care s-au făcut acele angajări nu le înţeleg pentru că producţia de minereu de uraniu nu a crescut. Mai mult, am semnale că o parte dintre angajaţii de la Crucea au plecat la muncă în străinătate la cules căpşune, sparanghel, ce-o fi fost, iar în acelaşi timp erau înregistraţi ca lucrând şi la mina Crucea. Informaţiile vin, la fel ca la Complexul Hunedoara, tot din interiorul companiei”, a susţinut Popescu. Acest lucru s-ar fi văzut şi în preţul minereului de uraniu, care, după restructurare, a scăzut cu 50%. “Fosta conducere a Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) şi-a bătut joc de această companie – din care face parte şi mina Crucea – şi au dus-o intenţionat în faliment. O să facem nişte verificări încrucişate ca să lămurim situaţia, o să cer Ministerului Muncii listele cu oamenii care au plecat, pentru că nu este normal ca cineva să-şi bată joc de această companie şi de minerii care lucrează cu adevărat acolo şi pe cârca lor să ajungi să câştigi bani în mod incorect”, a continuat oficialul guvernamental.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie