Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat, miercuri seară, că poartă negocieri cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a-i convinge să amâne cu câteva luni termenul de închidere a centralelor pe cărbune, după ce România îşi dăduse acordul să închidă aceste centrale până la sfârşitul acestui an, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Bogdan Ivan a afirmat, miercuri seară, într-un mesaj transmis pe TikTok, că încearcă de două luni să aducă argumente oficialilor europeni pentru păstrarea centralelor de cărbune, după ce, în urmă cu cinci ani, România şi-a asumat să renunţe total la minele de cărbune şi la centralele pe cărbune până la finalul anului 2025.

Condiţia negociată atunci de reprezentanţii români, adaugă ministrul Energiei, era ca ţara noastră să primească fonduri europene importante pentru a deschide noi capacităţi de producţie a energiei electrice.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

”Miliardele de euro s-au primit la nivelul României, dar proiectele de centrale pe gaz, care ar trebui să înlocuiască centralele de cărbune, sunt în continuare pe hârtie. Din acest motiv, astăzi românii au aproape cel mai mare preţ al energiei electrice din Europa. Cu patru luni înainte de a scoate din uz, teoretic, aceste capacităţi de producţie a energiei electrice pe cărbune, am venit să găsesc o soluţie prin care să împiedic acest lucru”, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

El consideră că dacă România va renunţa la capacităţile de producţie a energiei pe cărbune atunci preţul energiei electrice va creşte şi mai mult.

Totodată, ministrul Bogdan Ivan susţine că în această variantă mii de oameni vor rămâne fără locuri de muncă atât în Oltenia, cât şi în Valea Jiului.

”Sper din suflet că după ce am adus argumente foarte clare cât de importante sunt pentru România ca să păstrăm în continuare aceste grupuri, Comisia Europeană să înţeleagă şi să accepte ceea ce am propus cu argumente foarte clare şi să reuşim să amânăm acest termen. Condiţia foarte clară pe care mi-o asum este să punem în loc noi capacităţi de producţie a energiei electrice pe gaz, tocmai pentru a tempera preţurile şi pentru a avea în continuare energie electrică în România”, a adăugat ministrul energiei Bogdan Ivan.