Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu: E important să ajungă cât mai mulți bani în economie, trebuie să facem față unei situații complicate

Adrian Câciu Sursa foto: Facebook/Adrian Câciu

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat vineri că este important ca în primul trimestru al acestui an să ajungă cât mai mulţi bani în economie pentru “a putea face faţă unei situaţii destul de complicate”, scrie Agerpres.

“Vă anunţ că am început schema de ajutoare de stat pentru perioada 2022 – 2027, cu accentul mai ales pe zonele care au fost mai puţin dezvoltate şi zona de nord-est a României este una dintre zonele care are nevoie ca de aer de investiţii. (…) Important este ca în primul trimestru al acestui an, din punctul meu de vedere, câţi mai mulţi bani să ajungă în economic. Doar astfel putem face faţă împreună unei situaţii destul de complicate, care ne consumă destul de multă energie intelectuală”, a afirmat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

Ministrul Finanţelor a făcut referire la mai multe programe pentru IMM-uri, în valoare de zece miliarde de lei, care ar putea fi discutate săptămâna viitoare.

“Am vizitat o serie de operatori economici din industria alimentară şi vedem că problemele pot fi rezolvate. Şi am identificat deja o serie de soluţii. Dincolo de partea de capital, cu care intrăm şi în zona de agricultură, vreau să vă anunţ că săptămâna viitoare vom avea probabil patru programe către tot ce înseamnă întreprinderile mici şi mijlocii, inclusiv cele din zona de industrie alimentară, în care vom pune la dispoziţie zece miliarde lei pentru capitalizarea investiţiei şi dezvoltare mai ales, pentru crearea de valoare adaugată şi tranziţie către zona digitală şi cea de economie verde”, a precizat ministrul.

El a vorbit şi despre o schemă de sprijin de stat pentru compania Antibiotice Iaşi.

“Mă bucură să vedem că avem companii de stat care sunt încă în industria farma, mai ales în situaţia prin care România încă trece, şi care rezistă şi care are nevoie de sprijin şi pe care îl va primi, sprijin care va veni pe două componente, un sprijin pentru investiţii direct din profitul reinvestit, iar pe de altă parte din ajutoare de stat”, a spus Câciu.

Sursa foto: Facebook/Adrian Câciu

Comentarii

  1. “zona de nord-est a României este una dintre zonele care are nevoie ca de aer de investiţii”
    A 7 sau A 8 si A 12 nu au inceput si nu vor incepe in 2022!
    Aestea sunt vectorii de dezvolare a zonei!
    Iar calea ferata pana la Suceava cand?
    Asa ca mai incet cu pianul pe scari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *