Ministrul Finanțelor afirmă că nu s-au purtat discuţii pentru creşterea impozitului pe venit la 16%, nici pentru creşterea TVA

ministerul finantelor, mfp Ministerul Finanțelor Sursa foto: Facebook/Ministerul Finanțelor

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, susţine că la nivelul Ministerului Finanţelor nu s-au purtat niciun fel de discuţii pentru ca impozitul pe venit să crească la 16% şi nici pentru creşterea TVA din 2025, informează Agerpres.

“La MF nu s-au purtat niciun fel de discuţii pentru ca impozitul pe venit să crească la 16%, nici pentru creşterea TVA din 2025. Comisia Europeană nu a dat un verdict pe planul de ajustare a deficitului, pentru că noi nu am prezentat încă un astfel de plan. Aşa cum am subliniat ieri (marţi, n.r.), abia după ce va fi agreat în coaliţie, vom merge să îl prezentăm la Bruxelles”, a scris ministrul miercuri seara, pe pagina sa de Facebook.

Marcel Boloş a anunţat, în context, că autorităţile române vor prezenta CE o analiză de detaliu privind sistemul de cheltuieli publice la nivelul instituţiilor şi companiilor cu capital de stat, posibilitatea îmbunătăţirii gradului de colectare a veniturilor încasate la buget, reducerea gap-ului de TVA şi continuarea implementării măsurilor de digitalizare şi de combatere a evaziunii fiscale pe perioada ajustării deficitului bugetar.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Totodată, va fi prezentată şi o analiză de profunzime a sistemului de venituri publice, inclusiv a veniturilor rezultate din exploatarea resurselor naturale şi o valorificare adecvată a activelor statului.

“Ne-am asumat că va fi modificată legea privind combaterea evaziunii fiscale, astfel încât erorile umane să nu intre sub incidenţa faptelor de evaziune fiscală. În ceea ce priveşte reducerea gap-ului de TVA, nu vom mai folosi algoritmii care au fost utilizaţi de-a lungul timpului, care de fiecare dată au fixat obiective, dar nu au fost implementaţi practic. Strategia actuală se bazează pe datele obţinute din modulele antifraudă. Astfel, toate activităţile noastre de inspecţie fiscală şi antifraudă vor fi desfăşurate digital, nu fizic. Aşteptăm, la începutul lunii viitoare, primele rezultate ale modulului antifraudă, care ne permit să avem o imagine globală asupra situaţiei fiscale a fiecărei companii”, a mai scris ministrul Finanţelor, pe reţeaua de socializare.

Marcel Boloş s-a întâlnit în aceste zile cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia şi ai Coaliţiei pentru Dezvoltarea României precizând că aceasta a fost o oportunitate bună pentru a clarifica informaţii incerte sau aspectele solicitate în mod expres de mediul de afaceri.