Ministrul Finanțelor confirmă că legea bugetului pe anul viitor va fi pusă, marţi, în transparenţă decizională, Guvernul o va aproba joi, iar săptămâna viitoare ea va trece prin Parlament

Cum-investești-la-bursă-cu-un-buget-mic

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu a anunţat că legea bugetului de stat pe 2023 şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2023 vor fi puse marţi în transparenţă decizională, iar Guvernul le va aproba, joi, împreună cu legea plafoanelor şi ordonanţa privind strategia fiscal-bugetare, scrie News.ro.

Economedia a anunțat săptămâna trecută pe surse că Ministerul Finanțelor a finalizat proiectul de buget pe anul 2023, iar marți, pe 6 decembrie, va fi pus în dezbatere publică, pentru a fi adoptat vineri, 9 decembrie.

„Mâine (marţi – n.r.) va fi pusă în transparenţă legea bugetului de stat. În seara asta închidem ultimele detalii, anexele. Acum au fost discuţiile până la urmă de calendar, pentru că legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat vrem să le aprobăm joi pe toate – ordonanţă privind strategia fiscal-bugetară, legea plafoanelor, legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat, iar vineri să fie trimisă la Parlament şi săptămâna viitoare să fie săptămâna Parlamentului în care Legislativul analizează în comisii, aprobă şi în plen apoi să fie votat bugetul”, a declarat Adrian Câciu, întrebat luni la Antena 3 când va fi pusă legea bugetului pe anul viitor în transparenţă decizională şi când va fi trimisă spre aprobare în Parlament.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Bugetul pe 2023 e întocmit pe baza celor mai recente estimări ale Comisiei Naționale de Prognoză. Pentru anul 2023 se anticipează o decelerare a creşterii economice la 2,8%, cu 0,9 puncte procentuale sub nivelul prognozei de vară (+3,7%), în condiţiile în care efectele defavorabile ale actualului context geopolitic vor continua şi vor deveni mai vizibile la nivel european. După o încetinire a activităţii în primele două trimestre, aceasta se va relansa sub influenţa pozitivă a construcţiilor (+5,9%) şi a serviciilor (+3,0%), în condiţiile de oportunitate legate de exploatarea resurselor naţionale şi intrările de fonduri europene.

Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat anterior că bugetul pentru 2023 va fi construit în funcție de programele economice și sociale, potrivit unui mesaj publicat pe contul de Facebook al PSD.

„Bugetul pentru 2023 este construit, pentru prima dată, în funcție de programele economice și sociale. Această abordare a împărțirii banilor permite o eficientizare a cheltuielilor și o direcționare țintită spre nevoile societății”, potrivit unei postări pe contul PSD.

Banii se vor aloca în funcție de programele din cadrul sectoarelor:

  • Investiții cu impact major în economie
  • Capitalul de lucru pentru agricultură
  • Încurajarea producției, îmbunătățirea eficienței energetice
  • Sprijinul pentru populația din categoriile vulnerabile
  • Investiții în infrastructura de sănătate
  • Reducerea abandonului școlar
  • Finanțarea pentru studenți.

Potrivit PSD, bugetul construit pe programe permite o mai bună monitorizare a cheltuielilor, gradului de implementare, precum și monitorizare a impactului real în economie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: