Ministrul grec al energiei: Dorim ca PPC să devină un campion național – sprijinim investițiile în România

Sigla Enel. sursa: Enel sursa foto: Enel

În cadrul prezentării Planului Național pentru Energie și Climă, ministrul grec al energiei, Kostas Skrekas, a fost întrebat cum comentează inițiativele conducerii companiei publice de electricitate PPC de a investi în România, în condițiile în care Grecia însăși are nevoie de investiții în valoare de 30 de miliarde pe an pentru a îndeplini obiectivele Planului Național pentru Energie și Climă, scrie Banking News, potrivit Rador.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Ministrul grec al energiei a declarat că „susținem PPC ca pe un campion național, care prin extinderea activităților sale va oferi servicii mai bune consumatorilor greci, sustenabilitate companiei, întrucât o companie mai puternică din punct de vedere economic va putea susține și mai mult piața internă și, desigur, prin extinderea în exterior ce urmează a fi realizată, PPC își va consolida sustenabilitatea și poziția financiară. Cine în viață stagnează și nu se dezvoltă regresează”.

În același timp, Coaliția Stângii Radicale ( SYRIZA – principalul partid de opoziție n.trad.) a depus o cerere de convocare a Comisiei pentru Producție și Comerț pe tema achiziționării Enel România de către PPC.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Planul Național pentru Energie și Climă al Greciei prevede că trebuie realizate investiții anuale în valoare totală de 30 de miliarde de euro, iar în următorii șapte ani totalul investițiilor ar trebui să ajungă la 210 de miliarde de euro pentru ca Grecia să își atingă obiectivele de reducere a poluării și să implementeze tranziția către energia verde.