Ministrul Muncii: Diferenţa în România între pensia minimă şi cea mai mare pensie este de unu la o sută

pensionari Foto: Agerpres / Nicoleta Pană

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că, în urma discuţiilor cu pensionarii, a constatat că unii dintre aceştia sunt mai deranjaţi de existenţa pensiilor speciale în cuantumuri foarte mari decât de nivelul pensiilor din sistemul public. „Diferenţa în România între pensia minimă şi cea mai mare pensie din România este de unu la o sută”, subliniază Turcan.

„În România, pensiile sunt foarte mici. Salariul minim este foarte mic şi în general nivelul sărăciei este unul îngrijorător. Avem peste 900.000 de pensionari plătiţi cu pensia minimă, socială. Avem de asemenea pentru cinci milioane de pensionari din sistemul public de pensii o pensie medie de 1.500 de lei şi avem 2,7 milioane de pensionari plătiţi cu pensie până în pensia medie. Deci sistemul de pensii este unul care nu le permite milioanelor de pensionari cu niveluri menţionate de pensie să trăiască într-un mod decent”, a afirmat ministrul Muncii, vineri, la Râmnicu Vâlcea, potrivit News.ro.

Raluca Turcan a subliniat că noua formulă de recalculare a pensiilor va permite pensiilor mici să crească mai mult, pentru a se ajunge „la un echilibru şi o echitate în sistemul de pensii”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“„De multe ori stând de vorbă cu pensionarii – şi fac lucrul acesta foarte des – mai mult decât nivelul pensiilor pe unii dintre pensionari îi deranjează inechitatea din sistemul de pensii, pentru că în paralel cu sistemul public de pensii avem sistemul de pensii speciale, unde pentru 9.500 de beneficiari de pensii speciale pensia medie este de 9.600 de lei, iar diferenţa în România între pensia minimă şi cea mai mare pensie din România este de unu la o sută. Vreau să reţineţi această comparaţie şi acest procent pentru că el va trebui, la un anumit moment, să fie demontat şi în paralel cu ceea ce facem pentru sistemul public pe pensii avem şi capitolul pensii speciale unde pentru beneficiari de pensii speciale încercăm să intervenim pe legislaţie astfel încât aceasta să fie şi constituţională, însă să apropiem pensiile speciale de nivelul contributivităţii”, a adăugat Raluca Turcan.

Ea a subliniat că România şi Germania sunt singurele ţări europene care au procedat la majorarea pensiilor în perioadă de criză sanitară.

„Pe de o parte, avem cea mai mare creştere a punctului de pensie din istoria majorărilor punctului de pensie şi de asemenea vrem să ştiţi că suntem ţara care a avut cea mai mare creştere a punctului de pensie în plină criză economică”, a declarat ministrul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. De noua ori pe saptamana -R.TURCAN!

    Demagogie!
    Cat cuprinde!

    Plânge cu lacrimi de crocodil de grija pensionarilor!
    Si-si scoate batistuța din gentutza L.Vuton pentru lacrimi!
    Cata ipocrizie!

    Zi de zi – Dna TURCAN!
    Care nu ne spune nimic!

    “Prietenii stiu de ce!”

    Despre pensii speciale?
    Nimic!
    Despre pensiile fostilor primari si acolitii acestora?
    Nimic!
    Despre Pensionarul Capusa, cca 380000 de pensionari care au si salar si pensie nu se mai stie?
    Nimic!
    Despre performanta bugetarilor urmare aplicatii Faimoasei legi a Salarizării?
    Nimic!
    Nimic!
    Scuze ne-a mai zis de dosare cu sina!
    Săptămâna viitoare ne spune de creioane chimice!

    Doar marketing politic!
    Cu ipocrizie si fatarnicie!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.