Miting de protest al sindicatelor din industria aluminiului, vineri, în fața Guvernului

ALRO Slatina

Sindicatele din industria aluminiului organizează vineri, între orele 11:00-13:00, un miting de protest în faţa Guvernului, principalul motiv fiind „situaţia gravă” cu care se confruntă sectorul ca urmare a achiziţionării de energie electrică şi gaze la preţuri exorbitante, fapt care conduce la închiderea de capacităţi de producţie.

Protestul este organizat de Sindicatul Liber Alro, Sindicatul Alroproduct, afiliate la Federaţia Naţională Sindicală Solidaritatea Metal, împreună cu Sindicatul Prelucrarea Aluminiului şi Sindicatul Alum Tulcea, afiliate la Federaţia Sindicatelor din Metalurgia Neferoasă, scrie Agerpres.

Mafia creată în jurul resurselor de energie electrică şi gaze nu îşi încetează acţiunile de speculă, distrugând în mod ireversibil industria din România. Astfel, Alro Slatina a început închiderea din capacitatea de producţie prin oprirea primei hale de electroliză, încă două hale sunt programate a fi oprite în curând, rezultând o reducere a producţiei cu 60%, urmând a funcţiona cu doar 2 hale din 5. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Alum Tulcea prin reducerea producţiei de alumină cu 60%. Din cauza acestor aspecte negative vor avea loc disponibilizări de personal şi trimiterea în şomaj tehnic a mii de angajaţi de la cele două societăţi şi a zeci de mii de salariaţi de la societăţile care depind direct sau indirect de Alro Slatina”, semnalează sindicaliştii, într-un comunicat.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit acestora, în urma demersurilor întreprinse de sindicate, de conducerile societăţilor către factorii de decizie, respectiv primul ministru şi ministerele de resort, s-a rezolvat doar cadrul legal privind tranzacţionarea bilaterală directă între producători şi agenţii economici energo-intensivi, dar acest lucru nu este practicabil în prezent din cauza nefuncţionalităţii pieţei pentru clienţii mari din industrie, toată energia fiind pusă în vânzare doar pe anumite platforme ale pieţei şi adjudecată de „speculanţii de energie”.

„Este clar că restructurarea Pieţei de Energie este vitală pentru toţi consumatorii de energie. Ultima strigare a sindicatelor şi a tuturor angajaţilor din industrie, cea care a mai rămas în România, este ca Guvernul României să intervină de urgenţă în limitarea preţurilor la energie şi gaze naturale, conform Legii Concurenţei Nr.21/1996, unde la Art.4, Alin.3 este menţionat: (3)|Pentru sectoare economice determinante şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitatea evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adoptate prin hotărâre pentru o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat adoptarea respectivei hotărâri. Urgent solicităm Guvernului să limiteze preţurile aplicate la energie şi gaz la valoarea celor din decembrie 2020 pentru cel puţin un an (legea prevede posibilitatea prelungirii până la 3 ani), precum şi interzicerea exportului de energie electrică şi distribuirea acesteia către consumatorii industriali şi casnici”, subliniază sindicaliştii.