Modernizarea Magistralei CFR Simeria – Curtici pentru viteza maximă a trenurilor de 160 km/h se termină în 2024. Astaldi a străpuns tunelul de la Bătuța (650 metri) pe Valea Mureșului

Tunel Feroviar Bătuța API

Tunelul feroviar de la Bătuța pe Valea Mureșului a fost străpuns, iar din 2024 trenurile de călători vor circula cu viteza maximă de 160 km/h pe încă 16 kilometri din cei 144 ai liniei dintre Simeria și Ghioroc, anunță Asociația Pro Infrastructură (API). Astfel, de anul viitor, infrastructura feroviară dintre Sighișoara și Curtici va permite o viteză maximă a trenurilor de călători de 160 km/h pe 320 de kilometri din cei 348 de kilometri, potrivit analizei API.

Tunelul de la Bătuța este pe secțiunea Bârzava – Ilteu, 36 kilometri lungime și stadiu fizic de aproximativ 82%, potrivit raportului CFR. De la Ilteu la Gurasada (22 km) lucrează Aktor cu șantier ajuns la doar 60%, iar de la Gurasada la Simeria pe alți 40 de kilometri Asocierea FCC – Astaldi cu avans de 70%.

Toate aceste secțiuni au termene de finalizare august-decembrie 2023, contractele fiind finanțate prin POIM, iar ultima zi permisă pentru decont este 31 decembrie.

„Străpungere la tunelul de cale ferată Bătuța. Antreprenorul general WeBuild (contract semnat în 2017 pe 4 ani) și subcontractorul Cipa au ajuns cu săpătura în capătul dinspre Arad al tunelului Bătuța în lungime de 649 metri. Acesta va permite, începând de anul viitor, circulația cu 160 km/h pe încă 16 kilometri din cei 144 aflați în reconstrucție între Ghioroc și Simeria. Astfel, din 2024 va rămâne la viteza veche (70 km/h, dar pe fir reabilitat) doar sectorul Ilteu-Câmpuri Surduc în lungime de 14 km. Din păcate acolo antreprenorul Aktor este în urmă cu două tuneluri. Intervalul Ilteu-Gurasada, secțiunea întârziată. De la străpungere până la circulația trenurilor mai sunt lucrări importante de făcut: finalizarea galeriei, execuția căii, electrificarea și semnalizarea. Toate durează cam 12 luni. La capătul dinspre Simeria, lucrările la structurile de sprijin au fost blocate undeva în Guvern de niște avize. Dacă nu apar alte surprize neplăcute, de la anul vom folosi calea ferată reabilitată pe toată distanța Sighișoara-Curtici (348 km) din care aproximativ 320 km sunt proiectați pentru viteza maximă de 160 km/h”, arată Asociația Pro Infrastructură.

De la Brașov la Sighișoara (112 km), cele trei loturi în modernizare cu finanțare CEF au un raport de progres cuprins între 13% pentru cei 28 km dintre Apața – Cața, cu constructor Aktor, și 20% pe loturile de la capete Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, unde lider de asociere este Alstom. Tunelul de la Ormeniș va avea 7 kilometri lungime.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *