VIDEO Modernizarea Magistralei Brașov-Sighișoara, cel mai dificil contract al Căilor Ferate. Asociația Pro Infrastructură explică de ce întârzie lucrările pentru tunelul de 7 kilometri de la Ormeniș, cel mai lung tunel feroviar din România

API Brașov Sighișoara

Modernizarea Magistralei 300 Brașov-Sighișoara și în special lotul 2 Apața-Cața este cea mai complexă lucrare a Căilor Ferate de până acum, potrivit Asociației Pro Infrastructură care a prezentat o nouă monitorizare a proiectului de aproape 6 miliarde lei, finanțare europeană prin Programul Connecting Europe Facility (CEF). Lucrările pe care le face asocierea RailWorks (Aktor, Alstom și Arcada) sunt la aprox. 15 % stadiu fizic de execuție, deși ar fi trebuit să ajungă la 40 % pentru a respecta graficul asumat (detalii aici) și vor permite circulația cu viteza maximă 160 km/h pe aproape toată lungimea, adică o durată de călătorie de cel mult o oră, redusă la jumătate, iar pe lotul 2 Apața-Cața vor fi săpate cu ajutorul cârtițelor (TBM-uri) cele mai lungi tuneluri feroviare din țară : Ormeniș de 6,9 kilometri și Homorod de 5,2 kilometri. În prezent, cel mai lung tunel feroviar în exploatare este cel de la Teliu pe linia recent redeschisă Brașov-Întorsura Buzăului, iar Ministerul Transporturilor vrea să scoată la licitație până la sfârșitul anului pentru tunelul de la Balota (7 km.), pe Magistrala Craiova-Caransebeș.

Asociația Pro Infrastructură arată că, scutul (TBM Tunnel Boring Machine) contractat de Aktor care va începe forajul este livrat și montat doar 75 % : ,,Vremea este perfectă pentru lucrări dar progresul este slab pe lotul 3 și decent pe lotul 2 (cel cu tunelurile de 5 km și 7 km). Cel mai mare blocaj a fost cel financiar (oferte depuse în 2017), prima actualizare a prețurilor fiind făcută abia în septembrie. Din păcate guvernul are ochi doar pentru drumuri, iar actualizarea prețurilor reglementată prin OUG a arătat o nepăsare cruntă față de domeniul feroviar, ignorând parametri esențiali în procesul mult mai complex de execuție. Pe lotul 3 lista problemelor e cât șantierul de lungă, deoarece CFR a pus un proiect cu lacune pe masa constructorului. În mod normal acesta ar trebui să fie (aproape) perfect, iar antreprenorul doar să pună în operă lucrările (FIDIC Roșu). Erorile se traduc în costuri suplimentare de timp și bani pentru noi toți. În Sighișoara încă avem pod în expertiză (îl modernizăm sau îl demolăm?) și firul nou e blocat. La varianta de viteză Vânători abia acum se demolează locuințele expropriate. Astfel avansul Arcada este unul modest față de cum ne-a obișnuit pe alte șantiere. La Archita dealul a luat-o la vale, iar Aktor a înghețat lucrările lungind-o cu reproiectarea timp de un an, procedură tot nefinalizată. În zona tunelurilor de la Beia iar avem reproiectare în curs, deci blocaj. La Paloș blocaj iar, drumul județean nefiind mutat, sarcină a aceluiași constructor.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

În zonele fără probleme progresul, dacă există, este modest. E bine că s-au deschis noi fronturi de lucru pe variantele de traseu, dar anul 2022 este pierdut. Sezonul rece e la orizont. Cerem ca Aktor să crească ritmul și să nu întârzie profitând de proiectul cu hibe oferit de CFR. Pe lotul 2 stăm în sfârșit mai bine. Aici avem lucrări de o complexitate fără precedent în istoria căilor noastre ferate: două tuneluri cu galerie dublă, de aproximativ 5 km și 7 km lungime. Portalul Racoș Est al tunelului Racoș-Ormeniș (~7 km) prinde repede formă. S-a livrat 75% din primul TBM (“cârtița” care va fora), restul pieselor fiind întârziate de cotele scăzute ale Dunării. Așadar, când arde, Aktor se poate mobiliza (să ții TBM-ul “parcat” costă). Sperăm ca grecii să accelereze și TBM-urile să fie lansate cât mai curând.

În zona Apața constructorul Arcada avansează modest, pregătindu-se de ridicat grinzile la viaductul de lângă Ormeniș.” a transmis API.

Cel mai greu lot feroviar dintre Brașov și Sighișoara, tronsonul Apața – Cața, acum în lungime de 43 km și 28 kilometri după finalizare, include execuția a două tuneluri, la Ormeniș și Homorod. Este un contract cu o mare complexitate tehnică pentru că vor fi construite şi patru tuneluri noi.

Modernizarea a 28,2 km linie de cale ferată din care 6,11 km vor fi reabilitaţi, 9,626 km line nou construită şi 12,464 km linie în tunele

– 3 staţii reabilitate (Racoş, Mateiaş, Ormeniş)

– 2 pasaje superioare

– 7 poduri ✓ 10 podețe ✓ 3 viaducte ✓ 4 tuneluri nou construite (cale simplă) la Ormeniș (dublă galerie 6,9 km) și Homorod (dublă galerie 5,2 km)

– Instalații de centralizare electronică, introducerea sistemului de management al traficului ERTMS, instalații de energoalimentare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu-i nimic băieți!
    Pas cu pas!
    Cum v-a invatat Imparatu’
    Care termina mandatul’
    N-am gasit alta rima🤣!
    Asteptam cu interes.
    Poate terminati!
    Pana in 2044!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.