Ministerul Apărării, prin UM 02547 București, a scos la licitație în SICAP un contract de 48 milioane lei pentru construcția unei parcări pentru avioanele militare de transport la Borcea, în Județul Ialomița, unde este Baza 86 Aeriană NATO. Chiar NATO este cea care finanțează lucrările cu 75% din suma totală, adică 36 milioane lei, restul fiind contribuția MapN. Contractul este pe opt ani, din care trei ani execuție și până la șase ani garanție acordată lucrărilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Baza Aeriană Borcea este cea care găzduiește avioanele F16 românești și americane și F 35 americane, care sunt folosite pentru poliția aeriană permanentă NATO. Aici, în ultimul deceniu s-au făcut investiții considerabile, finanțate în parte și de NATO, pentru dezvoltarea facilităților militare. Tot la Borcea este și centrul european de instruire a piloților pentru operare avioanelor F 16, unde participă și ucraineni.

„Investiția este necesară și oportună, având în vedere concepția Statului Major al Forțelor Aeriene de implementare a proiectelor imobiliare de dezvoltare a infrastructurii Forțelor, precum și asigurarea condițiilor necesare pentru realizarea misiunilor și exercițiilor NATO la standarde de performanță ridicate, conform condițiilor specifice de siguranță. Proiectul de investiție imobiliară constă în realizarea următoarelor obiecte: • Obiect 1: SUPRAFEȚE DE MIȘCARE – CALE DE RULARE ALPHA ȘI ALPHA 1; • Obiect 2: SUPRAFEȚE DE MIȘCARE – PLATFORMĂ STRUCTURI AEROPORTUARE ȘI MARCAJE; • Obiect 3: CANALIZARE; • Obiect 4: INSTALAȚII ELECTRICE; • Obiect 5: BALIZAJ.”, este descrierea achiziției.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Ofertele se depun până în 15 februarie. Toate firmele ce doresc să participe trebuie să îndeplinească anumite standarde de siguranță cerute de NATO.