Nicușor Dan, despre scumpirea transportului public din București: O călătorie reală costă între 8 şi 9 lei. Bucureştenii o să plătească 3

BUCURESTI - CONFERINTA - NICUSOR DAN - 15 MAR 2021 sursa foto: Inquam Photos/ Ilona Andrei

Creşterea preţurilor la călătoria cu transportul public din Bucureşti era necesară, întrucât nu s-a mai făcut din 2008, a declarat, vineri, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres.

El a adăugat că, prin noile tarife care se vor aplica de la 1 august, autorităţile doresc să încurajeze achiziţia de abonamente anuale STB-Metrorex al căror cost împărţit pe o lună de zile va fi mai mic faţă de cel al abonamentelor separate la cele două societăţi.

„În primul rând, trebuie spus că tariful de călătorie pe transportul public din Bucureşti nu a mai fost majorat din anul 2008, timp în care s-au petrecut lucruri în România şi în economia românească. Trebuie spus că acest tarif nu mai există nicăieri, în niciun oraş din România, deci, cu tariful pe care-l avem acum suntem undeva la media superioară a tarifelor din România, deci ăsta este tariful real”, a spus Nicușor Dan.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Societatea de Transport București a anunțat recent că prețul unui bilet va crește de la 1,3 lei la 3 lei, de la 1 august. Economedia a scris, aici, cât costă biletele de autobuz în marile orașe din România, raportat la tarifele majorate din București. În ciuda majorării de preț, bucureștenii tot vor avea unele din cele mai mici tarife ale transportului în comun din România, cel puțin pe anumite categorii de bilete.

„Călătoria reală pe care noi şi călătorii, împreună, o plătim, o călătorie reală costă între 8 şi 9 lei, din care, acum, bucureştenii o să plătescă 3, dar oferim nişte abonamente care nu existau înainte. De exemplu, abonamentul anual. Abonamentul anual, cumulat transport public (de suprafaţă) şi metrou înseamnă 1.200 de lei, asta înseamnă 100 de lei/lună, în condiţiile în care vechile abonamente STB de 50 de lei şi Metrorex de 70 de lei erau mai scumpe decât acesta. Deci, vrem să încurajăm bucureştenii să meargă către această politică de abonamente, pentru că este mult mai bine şi mai predictibil pentru noi ca flux financiar”, a explicat Nicuşor Dan.

El a reamintit că a fost semnat un contract cu compania „Astra” pentru achiziţia de tramvaie. „Conform contractului, primul tramvai o să vină la 15 luni de la semnare, deci anul viitor pe vremea asta o să avem primul tramvai nou în Bucureşti”, a precizat primarul general.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: