Nigeria va lansa luni o monedă digitală, eNaira, a anunţat banca centrală, la câteva luni după ce a interzis băncilor şi instituţiilor financiare să tranzacţioneze sau să faciliteze tranzacţii cu criptomonede, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Godwin Emefiele, guvernatorul Băncii Centrale a Nigeriei (CBN), a explicat că eNaira va opera ca un portofel în care clienţii pot deţine fondurile existente din conturile lor bancare.

“Prin urmare, eNaira marchează un pas înainte semnificativ în evoluţia banilor şi Banca Centrală a Nigeriei este decisă să se asigure că eNaira, ca şi moneda fizică Naira, este accesibilă tuturor”, se arată în comunicatul CBN.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Compania Bitt Inc, cu sediul în Barbados, este partenerul tehnic al autorităţilor din Nigeria pentru dezvoltarea eNaira.

Şi Benoit Coeure, directorul de inovare de la Banca Reglementelor Internaţionale (BIS), a apreciat luna trecută că marile bănci centrale trebuie să continue acum proiectele privind monedele digitale pentru a evita să rămână în urma iniţiativelor de plăţi din sectorul privat, care deja se instaurează.

Implicarea corporaţiilor în plăţile digitale, inclusiv Facebook cu moneda sa stabilă diem, a accelerat în timpul pandemiei, deoarece se realizează tranzacţii contactless cu cardul, iar băncile centrale sunt în urma marilor companii de tehnologie (Big Tech), într-un moment în care în unele ţări se pune problema viitorului numerarului.

“Timpul trece şi băncile centrale trebuie să demareze proiecte”, a declarat Benoit Coeure, fost oficial al BCE.

“Trebuie să fim pregătiţi şi să accelerăm demersurile noastre privind lansarea monedelor digitale bancare centrale (CBDC). Va dura ani de zile până să fie implementate, în timp ce monedele stabile şi criptoactivele sunt deja aici. De aceea, este necesar să demarăm rapid proiectele”, a afirmat Coeure la o conferinţă.

CBDC este o versiune digitală a unor monede şi bancnote existente.

Băncile centrale din Europa, Marea Britanie şi Statele Unite iau în considerare lansarea de CBDC, dar numai Banca Chinei a adoptat măsuri concrete lansând studii.

Coeure a apreciat că Uniunea Europeană are o poziţie unică pentru a înfrunta viitorul în acest domeniu prin construirea unui sistem de plăţi rapid, deschis şi cu garanţii solide, furnizate de reglementările privind protejarea datelor.

În acest moment, este în desfăşurare un proiect separat, condus de Banca Reglementelor Internaţionale, care explorează folosirea monedelor digitale bancare centrale pentru plăţile transfrontaliere. În proiect sunt implicate băncile centrale din China, Hong Kong, Thailanda şi Emiratele Arabe Unite (UAE).

Monedele digitale bancare centrale (CBDC) vor permite celor care le deţin să facă plăţi prin internet, posibil chiar offline, concurând cu actualele metode de plată electronice, cum ar fi portofelele digitale, băncile online sau criptomonedele.