Nordis Group a vândut 700 de camere de hotel și apartamente, în 2021, în valoare de 400 mil. lei

Bis_1 Sursa foto: Nordis Group

Nordis Group a înregistrat vânzări de 400 de milioane de lei în anul 2021. Cele mai multe unități vândute fac parte din ansamblul hotelier și rezidențial Nordis Mamaia 5*****, unde a fost achiziționată și cea mai scumpă proprietate de anul acesta, un penthouse în valoare de 2.5 milioane de lei.

În anul 2021, Nordis Group a vândut peste 700 de unități la mare, la munte și în București, dintre care 571 de proprietăți numai pe litoral.  În etapa 2 a ansamblului Nordis Mamaia au fost vândute 258 de unități din luna august până în decembrie.

”Privind cifrele de anul trecut, constat că ne aflăm într-unul dintre cele mai bune momente al pieței imobiliare premium din România, iar trendul este ascendent. Ne bucură interesul tot mai crescut al românilor pentru investiții pe termen lung alături de Nordis. Stațiunile turistice din țară sunt în continuare cele mai căutate, iar noua lege privind aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru locuințe este o oportunitate pe care mulți români o așteptau pentru a cumpăra un apartament. Încă din primele zile ale anului am fost asaltați de cereri pentru o proprietate la mare sau la munte, ce se încadrează în noul plafon”, declară Florin Poștoacă, Sales Manager Nordis Group.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Nordis Group are patru șantiere în lucru, iar interesul pentru o proprietate premium în crește tot mai mult pe măsură ce dezvoltatorul este tot mai aproape de primele livrări de anul acesta.

Proprietățile premium rămân în preferințele românilor ca modalitate de investiție, iar cea mai mare investiție a unui singur client realizată în 2021 depășește șase milioane de lei.

Modelul de business propus de Nordis Group inovează domeniul imobiliar prin două aspecte importante. Primul îl constituie posibilitatea de a cumpăra un apartament de vacanță în zone turistice deosebite din România.

Potrivit Nordis, investiția înseamnă venit pasiv asigurat și o proprietate care se apreciază cu minim 40% după lansare.

Comentarii

  1. Țeparii lui 40% !!!
    Stați să vedeți anul acesta și viitor falimente, vor cumpăra străinii resturile care rămân după ce firmele românești care construiesc și se dau granzi, se vor sfărâma de propriile lor neputințe și mândrii…țineți minte ce stă scris aici !!!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.