Nouă state europene, în frunte cu Germania, se opun reformării pieţei europene de electricitate ca soluţie la explozia preţurilor

Energie electrica sursa foto: ANRE

Germania, Danemarca, Irlanda şi alte şase state membre ale Uniunii Europene au anunţat luni că nu vor sprijini o reformă a pieţei europene de electricitate, înaintea unei reuniuni de urgenţă a miniştrilor europeni ai Energiei la care va fi discutată recenta explozie a preţurilor la energie, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Preţurile de referinţă în Europa la gaze naturale şi electricitate au atins valori record în ultimele săptămâni şi au rămas la un nivel ridicat, ceea ce a determinat unele state membre, precum Spania şi Franţa, să ceară Comisiei Europene să regândească regulile care guvernează piaţa europeană de electricitate.

Însă, luni, un grup de nouă state membre au dat publicităţii un comunicat comun de presă în care precizează că “nu pot susţine nicio măsură care intră în conflict cu piaţa internă de gaze naturale şi electricitate”, precum o reformare a pieţei angro de electricitate.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Având în vedere că majorările de preţuri au la bază factori globali, ar trebui să fim foarte atenţi înainte de a interveni în designul pieţelor interne de energie. Acesta nu va fi remediul pentru a contracara actuala creştere a preţurilor la energie, care are legătură cu pieţele de combustibili fosili”, se mai arată în comunicatul semnat de cele nouă state membre.

Austria, Germania, Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Luxemburg, Letonia şi Ţările de Jos au semnat acest document în care sunt cerute, în schimb, mai multe măsuri pentru a economisi energia şi o ţintă de 15% pentru interconectarea pieţei europene de electricitate până în 2030.

Miniştrii europeni ai Energiei vor avea marţi o reuniune de urgenţă pentru a discuta cum să răspundă la creşterea explozivă a preţurilor. Majoritatea ţărilor utilizează deja reduceri de taxe, subvenţii şi alte măsuri naţionale pentru a proteja consumatorii de impactul preţurilor mai mari la gaze naturale asupra facturilor la energie, însă guvernele celor 27 de state membre nu au ajuns încă la un acord cu privire la un răspuns pe termen lung.

Spania a cerut o revizuire a pieţei angro de electricitate ca răspuns la creşterea preţurilor, susţinând că sistemul actual nu susţine tranziţia ecologică a UE.

Potrivit sistemului actual, preţul angro la electricitate este stabilit de ultima centrală necesară pentru a acoperi cererea totală pentru energie electrică. Deseori, în sistemul actual, centralele care funcţionează pe gaze naturale sunt cele care stabilesc preţul, ceea ce în opinia autorităţilor spaniole nu este corect, deoarece înseamnă că energia regenerabilă ieftină este vândută la acelaşi preţ ca şi energia electrică mai scumpă produsă pe bază de combustibili fosili.

Comisia Europeană a anunţat că va analiza dacă piaţa europeană de electricitate funcţionează în mod adecvat, dar a adăugat că nu există dovezi care să sugereze că un alt sistem ar proteja mai bine statele membre de creşterea costurilor la energie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: