Nuclearelectrica semnează o scrisoare de intenție cu Fondul de Investiții Inițiativa celor Trei Mări pentru a colabora în producția de energie regenerabilă în România

nuclearelectrica, Cernavoda Foto: Nuclearelectrica

Compania de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavodă, anunță că a semnat o Scrisoare de Intețtie cu Fondul de Investiții Inițiativa celor Trei Mări pentru posibilitatea unei colaborări în sectorul producției de energie regenerabilă în România, potrivit unui document la Bursa de Valori București (BVB).

„Nuclearelectrica, care generează în prezent 33% din energia curată a României și are proiecte strategice de investiții care îi vor crește contribuția la generarea de energie curată la aproximativ 66% la nivelul anului 2030, caută oportunități de a dezvolta în continuare proiecte complementare, care să asigure o creștere și mai mare a contribuției sale la producția de energie curată în România”, se transmite în informarea de la BVB.

Potrivit documentului, Fondul de investiții al Inițiativei celor Trei Mări (3SIIIF sau Fondul) este interesat să identifice în continuare și să se asocieze în oportunități care sa sprijinire tranziția energetica și securitatea energetica în Regiunea Celor 3 Mari.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Prin parteneriatul cu Fondul de Investiții al Inițiativei celor Trei Mări in vederea producției de energie regenerabilă în România, dorim să ne extindem și mai mult contribuția la securitatea energetică, independența energetică și protecția consumatorilor din România”, declară Cosmin Ghiță, director general Nuclearelectrica.

Până în prezent, Fondul a realizat două investiții în energie regenerabilă (Enery Development GmbH și R.POWER SA) cu portofolii semnificative de dezvoltare în regiune, inclusiv în România. Fondul nu este autorizat să facă investiții în sectorul nuclear și orice parteneriat cu Nuclearelectrica ar fi într-o entitate separată, axată pe active de energie regenerabilă.

Compania transmite că România și-a stabilit obiective foarte ambițioase de decarbonizare: reducerea emisiilor de GES cu 55% până în 2030; reducerea dependenței de importuri de la 20,85% la 17,8% până în 2030; eliminarea a până la 4,59 GWe de energie pe cărbune până în 2032 și înlocuirea acesteia cu surse de energie curată.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Dezinformare crasă. Energia nucleară NU este regenerabilă. Folosește combustibil nuclear care NU se regenerează.

    • Nu scrie niciunde ca ar fi regenerabila energia nucleara, doar ca vrea si Nuclearelectrica sa investeasca in energie regenerabila.

  2. No nu stim sa construim nimic, ba vrem sa ne faca americanii, ba chinezi sau altii ca noi nu suntem in stare sa cinstruim nimic cumpărăm totul pe bani f. multi dupa care ne miram ca avem inflatie cu 2 zecimale, oare de ce noi nu suntem in srare sa ne exploatam titeiul, gazele minereurile si celelalte bogatii noi vindem la preturi mici su cumparam la preturi mici

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.