Cloudfare, una dintre cele mai mari companii globale care gestionează infrastructura internetului, a picat marți, pentru aproape o oră, ceea ce a dus la nefuncționarea a numeroase site-uri la nivel global.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

UPDATE Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) transmite că mai multe site-uri sunt indisponibile din cauza unor probleme ale serviciilor Cloudfare și că evenimentul nu este o consecință a unui atac cibernetic. Inclusiv site-ul DNSC este nefuncțional.


Compania este unul dintre numeroșii furnizori de infrastructură web care facilitează accesul utilizatorilor la diferite site-uri. La fel ca în cazul altor firme similare, cum ar fi Amazon Web Services, acestea rămân în mare parte invizibile, până când apare o problemă.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Vizitatorii mai multor site-uri, inclusiv al unor instituții din România, dar și al rețelei de socializare X, au fost întâmpinați cu un mesaj de eroare care indica faptul că, din cauza unor probleme Cloudflare, pagina nu putea fi afișată, scrie TechRider.

Site-ul Down Detector, care monitorizează întreruperile serviciilor online, a fost și el afectat de problemele tehnice.

Rețeaua de socializare X este cel mai cunoscut site care nu a mai funcționat ca urmare a problemelor Cloudflare de astăzi.

Totuși, site-ul de monitorizare Down Detector semnalează probleme la mai multe site-uri importante, care ar putea fi legate de întreruperea serviciilor Cloudflare. Printre ele se numără OpenAI, startup-ul care a dezvoltat ChatGPT, jocul video League of Legends, bet365, compania de plăți Sage etc.

De asemenea, utilizatori din întreaga lume au semnalat probleme cu serviciile PayPal și Uber.c

Ulterior, serviciile Cloudflare au început să își revină treptat, dar problemele au reapărut.

Cloudflare menționează pe pagina sa de stare că „continuă să investigheze această problemă”. Aceasta este o nouă actualizare, publicată după ce a anunțat că problema a fost rezolvată, ceea ce sugerează că problemele persistă.

Cloudflare Inc. este o companie americană care furnizează servicii de rețea de distribuție a conținutului, securitate cibernetică, atenuare DDoS etc., cu sediul în San Francisco, California.

Serviciile sale sunt menite să îmbunătățească securitatea, performanța și fiabilitatea site-urilor web. Practic, Cloudfare acționează ca un intermediar între vizitatori și serverul de găzduire al site-ului.

Cloudflare se descrie ca „una dintre cele mai mari rețele din lume”, cu „milioane de proprietăți (administrate) pe internet”. „Astăzi, companiile, organizațiile non-profit, bloggerii și oricine are prezență pe internet se bucură de site-uri web și aplicații mai rapide și mai sigure datorită Cloudflare”, se arată pe site-ul său web.

Cloudflare realizează acest lucru printr-o gamă completă de produse. Însă oferta sa cea mai cunoscută și mai importantă este un set de tehnologii care asigură că site-urile pot rămâne online atunci când primesc un trafic intens, fie că acesta provine de la un număr neobișnuit de mare de vizitatori, fie că este vorba de un atac menit să blocheze site-ul.

În forma cea mai simplă a internetului, un computer solicită accesul la un site web și primește datele de la un server, care sunt apoi încărcate pe ecran. Însă, în aceste configurații simple, serverele pot fi copleșite de cereri și, ca urmare, pot funcționa lent sau se pot defecta complet.

Cloudflare și alte companii similare se află între computere și site-urile web originale. Acești furnizori de infrastructură de internet pot apoi utiliza centrele de date mai rezistente pentru a furniza accesul la site-uri într-un mod rapid și fiabil.

Cu toate acestea, asta înseamnă că problemele la companii precum Cloudflare pot duce la căderea rapidă a site-urilor. Și deoarece oferă aceste instrumente unei game atât de variate de pagini web, problemele pot bloca rapid un număr mare de site-uri aparent fără legătură între ele.

Acesta este ceea ce s-a întâmplat luna trecută, când un alt furnizor de infrastructură web, Amazon Web Services, sau AWS, a suferit o întrerupere similară. În ambele cazuri, aceste companii sunt de obicei invizibile, deoarece furnizează pur și simplu acces cptre site-urile pe care oamenii doresc să le viziteze, dar devin brusc vizibile atunci când încetează să funcționeze.

Citește și:

Numeroase site-uri nefuncționale la nivel mondial, după probleme cu serviciile Cloudflare