NY Times: Qatar interzice vânzarea de bere pe stadioanele Cupei Mondiale / Decizia, luată cu două zile înainte de începerea mondialului, ar putea încălca un acord de sponsorizare de milioane de dolari încheiat cu FIFA

bud , bud light, Budweiser Sursa foto: Dreamstime

Într-o răsturnare bruscă de situație, oficialii din Qatar au decis că singurele băuturi care vor fi puse în vânzare pentru fanii de pe stadioane în timpul Cupei Mondiale la fotbal, care va dura o lună, vor fi nealcoolice, scrie New York Times.

Decizia privind vânzarea de bere a fost confirmată vineri dimineață pentru New York Times de un oficial al Cupei Mondiale familiarizat cu schimbarea de planuri. Oficialul a cerut să nu fie numit pentru că nu era autorizat să vorbească cu presa și Qatar încă își pregătea anunțul oficial vineri.

Măsura este cea mai recentă și cea mai dramatică schimbare a unui plan în evoluție privind consumul de alcool care, de luni de zile, a sporit tensiunile dintre FIFA, organismul de conducere mondial al fotbalului, și Qatar, o națiune musulmană conservatoare în care vânzarea de alcool este strict controlată.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Dar, de asemenea, va complica și acordul de sponsorizare de 75 de milioane de dolari încheiat de FIFA cu Budweiser, va înfuria fanii deja iritați de restricții și va lăsa din nou organizatorii să se grăbească să se adapteze – de data aceasta cu doar 48 de ore înainte de meciul de deschidere a turneului.

Dar a sugerat, de asemenea, că FIFA, care s-a confruntat ani de zile cu critici vehemente pentru decizia de a aduce campionatul său de excepție în Qatar, ar putea să nu mai dețină controlul deplin asupra deciziilor majore legate de evenimentul său. Ghidul oficial al organizației pentru fani menționează că „deținătorii de bilete vor avea acces la produsele Budweiser, Budweiser Zero și Coca-Cola în perimetrul stadionului” timp de cel puțin trei ore înainte de meciuri și timp de o oră după acestea.

Interzicerea vânzării de alcool către fani pe stadioane – berea va fi în continuare disponibilă în apartamentele de lux rezervate oficialilor FIFA și altor oaspeți bogați – vine la o săptămână după o deicizie prin care zeci de corturi roșii cu bere purtând marca Budweiser au fost mutate în locuri mai discrete pe cele opt stadioane ale Cupei Mondiale, departe de locul pe unde ar trece majoritatea mulțimii care asistă la meciuri.

Qatar s-a confruntat cu subiectul alcoolului încă de când micuța națiune din Golf a primit drepturile de organizare a Cupei Mondiale în 2010. Alcoolul este disponibil în țară, dar vânzările sunt strict controlate; majoritatea vizitatorilor, chiar și înainte de Cupa Mondială, aveau voie să cumpere bere și alte băuturi alcoolice doar în barurile de lux ale hotelurilor și la prețuri neobișnuit de mari.

Organizatorii Cupei Mondiale au refuzat vineri să comenteze noul plan privind alcoolul.

Reprezentanții Budweiser, care au declarat săptămâna trecută că au fost luați prin surprindere de modificările anterioare ale Qatarului la strategia de vânzări pentru Cupa Mondială, nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii.

Săptămâna trecută, organizatorii din Qatar au încercat să minimalizeze tensiunile crescânde legate de vânzările de bere, o prezență veche la Cupa Mondială, spunând că planurile operaționale sunt încă în curs de finalizare și că încă se fac schimbări în „amplasarea anumitor zone pentru fani”.  

Budweiser, care plătește către FIFA 75 de milioane de dolari pentru fiecare turneu al Cupei Mondiale, declarase că lucrează cu organizatorii „pentru a reloca punctele de vânzare în locații conform indicațiilor”

Acum, corturile roșii ale producătorului de bere ar putea acum să nu mai fie vizibile deloc în jurul stadioanelor; se iau în considerare înlocuiri albe fără marcă. Frigiderele în faimoasele culori roșii ale companiei vor fi probabil înlocuite cu unele albastre, culoarea asociată cu marca fără alcool a Budweiser, Budweiser Zero.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. “singurele băuturi ALCOOLICE care vor fi puse în vânzare pentru fanii de pe stadioane în timpul Cupei Mondiale la fotbal, care va dura o lună, vor fi NEALCOOLICE”
    Jurnalism adevarat tata! Ce mai.

  2. Dacă stăm să ne gândim un pic,nu e deloc rău, uitați-vă în Europa și nu numai ce se întâmplă pe stadioane și în împrejurimi, violențe,persoane urinând pe străzi etc

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.