O echipă a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, şeful misiunii pentru România, se va afla la Bucureşti în perioada 25 septembrie – 4 octombrie 2023, pentru analiza anuală a economiei româneşti în baza Articolului IV, transmite Agerpres. Astfel de consultări au loc periodic cu toate statele membre FMI.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Echipa FMI va discuta cu autorităţile române despre politicile economice în cadrul unor întâlniri cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, ai Băncii Naţionale a României şi ai altor agenţii guvernamentale, se arată în comunicatul semnat de Geoff Gottlieb, reprezentantul regional al FMI pentru Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est. Totodată, experţii instituţiei financiare internaţionale se vor întâlni cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale, precizează sursa citată.

La finalul vizitei, este de aşteptat ca misiunea FMI să organizeze o conferinţă de presă.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei. Pe baza constatărilor preliminare ale acestei misiuni, echipa elaborează un raport care, odată aprobat de conducere, va fi prezentat Comitetului Executiv al FMI spre discutare şi aprobare.